CUTREMUR de 4,9 în zona Vrancea
Publicat de Adina Sîrbu, 29 martie 2015, 08:16
Un cutremur cu magnitudinea 4,9 pe scara Richter s-a produs, în această noapte, în zona Vrancea şi a fost resimţit şi la Bucureşti.
Seismul a avut loc la o adâncime de 141 de kilometri şi este cel mai puternic din acest an.
Întrebat dacă este acesta un semn al intensificării activităţii seismice în zonă, specialistul Hlevka Alexandru, de la Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, a precizat pentru Radio România că este vorba despre un cutremur obişnuit, care nu trebuie să producă îngrijorare în rândul populaţiei.
Hlevka Alexandru: Nu, nu putem spune aşa ceva. Dimpotrivă, este o activitate seismică în regim normal. O activitate intensificată ar însemna fie un cutremur cu o magnitudine mai mare, fie un număr de cutremure din acestea aşa cum, eu ştiu, în Japonia de exemplu sunt în fiecare zi câteva cutremure cu magnitudinea peste 5. Şi acolo este o activitate normală. Pentru focarul vrâncean, este o activitate absolut normală. Nu trebuie să ne îngrijorăm din acest punct de vedere.
Cutremure de mică intensitate s-au mai produs în ultimele şase luni. Cel mai puternic s-a înregistrat anul trecut, în luna noiembrie, tot în zona Vrancea, şi a avut magnitudinea 5,7 pe scara Richter.
Sursa: Rador