(AUDIO) Vorba aceea – Prefect de…duminică?
Publicat de Larisa Calistru, 29 martie 2015, 13:32
Uneori, anumiți vorbitori dau o turnură neasteptată cuvintelor. Referindu-se la un meci de fotbal dintre România și Cipru, cineva spunea: ”Echipa Ciprului joacă de maniera cum o face Bulgaria”.
Dupa precizarea “de maniera” nu trebuie să urmeze o propoziție secundară – în cazul nostru: …cum o face Bulgaria…ci o construcție lexicală cu prepoziție sau cu o conjuncție compusă. Corect, enunțul sună așa:” Echipa Ciprului joacă de aceeași manieră ca și Bulgaria” sau “Echipa Ciprului joacă de aceeași manieră cu Bulgaria .”
„Injustă mi se pare afirmația prefectului de duminică”, glăsuia deunăzi un ales de prin părțile noastre. Formularea lui păcătuiește prin caracterul haotic al topicii. Există oare un „prefect doar de duminică?”Puțin probabil…numai că ordinea cuvintelor în propoziția citată este nefirească. Așadar, nu „Injustă mi s-a părut afirmația prefectului de duminică”, ci „Injustă mi s-a părut afirmația, de duminică, a prefectului”.
Și nu uitați vorba aceea…M-ai cucerit când am observat că vorbești și scrii corect gramatical.