Gripă aviară în Dobrogea!
Publicat de Florentina Stan, 27 martie 2015, 14:25 / actualizat: 27 martie 2015, 19:50
Cazuri de gripă aviară H5N1 la limita dintre judeţele Constanţa şi Tulcea.
Cazuri de mortalitate la păsări din specia pelican creţ de pe Insula Ceaplace din lacul Sinoe au fost sesizate de către inspectorii ARBDD şi au fost prelevate probe care au fost transmise Laboratorului Sanitar Veterinar al DSVSA Tulcea.
În urma analizelor efectuate s-a identificat genomul virusului influenţei aviare, o contraprobă fiind transmisă şi Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.
Cazurile de mortalităţi au fost semnalate în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării însă sunt la limita celor două judeţe: Tulcea şi Constanţa, locul în care au fost identificate cazurile fiind pe teritoriul admnistrativ al comunei Mihai Viteazu din judeţul Constanţa.
Vom reveni cu amănunte.
Şi autorităţile din Bulgaria au anunţat joi că au descoperit virusul H5N1 al gripei aviare la doi pelicani care au murit într-o rezervaţie naturală din nord-estul ţării, transmite Reuters.
„Au fost prelevate probe de la cele două păsări, după ce 21 de pelicani au fost găsiţi morţi şi amandouă sunt pozitive”, a informat Agenţia bulgară pentru siguranţa alimentelor, într-un comunicat.
Agenţia a precizat că a impus o zona de protectie de trei kilometri în jurul focarului, care include şi un sat învecinat, unde sunt păsări de curte precum şi o fermă avicolă.