Curs valutar. Leul se întărește
Publicat de , 24 martie 2015, 14:06
Leul s-a întărit faţă euro pe parcursul primei jumătăţi a sesiunii de marţi, continuând trendul început luni, astfel că referinţa anunţată de Banca Naţională a României a scăzut cu 2,85 bani, la 4,4045 unităţi/euro, cel mai redus nivel din ultimele şapte săptămâni. Un curs mai mic, de 4,4018 lei/euro, a fost înregistrat pe 3 februarie.
Leul a continuat să se aprecieze şi în raport cu dolarul american, pe fondul declinului înregistrat de moneda SUA pe pieţele externe, iar cursul BNR a scăzut cu 7 bani la 4,0090 lei/dolar, după o scădere cu aproape 6,5 bani în şedinţa precedentă.
Pe pieţele internaţionale, dolarul era în scădere cu 0,4% faţă de euro la jumătatea zilei. Şi referinţa pentru francul elveţian a scăzut uşor marţi, de la 4,1878 lei la 4,1868 lei.