Ieftinirea medicamentelor, glumă de 1 aprilie
Publicat de Adina Sîrbu, 22 martie 2015, 11:05
Ieftinirea medicamentelor ar putea crea probleme pentru milioane de bolnavi.
Anunţată pentru jumătatea lunii aprilie, ieftinirea medicamentelor ar putea fi amânată pentru 1 iulie, pentru că lista de preţuri se poate actualiza doar o dată la trei luni.
Autorităţile aşteaptă ca producătorii de medicamente inovative să depună dosarele necesare actualizării preţurilor.
Dacă ordinul ministrului sănătăţii din 2009 va fi pus în sfârşit în practică, preţul medicamentelor compensate ar putea scădea de la finalul lunii aprilie – susţin oficialii din minister.
Producătorii nu sunt la fel de optimişti, ba chiar spun că preţul medicamentelor inovative şi generice ar putea să crească din cauza actualizării cursului valutar.
De asemenea, ca să-şi reducă pierderile, unui producători au decis chiar să-şi retragă din listele de compensate şi gratuite produsele ieftine destinate tratării unor boli cardiace, gastrice sau infecţioase, astfel că medicamentele s-ar putea scumpi şi de 10 ori.