(VIDEO) Turul Marilor Tunuri din Bucureşti – o excursie la principalele obiective obţinute ilegal
Publicat de Bogdan Comșa, 21 martie 2015, 15:09
Turul Marilor Tunuri bucureștene debutează duminică, 22 martie, informează organizatorii acţiunii, Asoaciţia România Curată.
Plecarea se va face cu un autocar, la ora 11:00, din Piața Universității (din
fața hotelului Intercontinental), iar participanţii vor vizita, filma, fotografia şi populariza averi ale unor înalți
demnitari arestați și/sau condamnați pentru fapte de corupție, proiecte urbanistice care sfidează deciziile judecătorilor care le-au declarat ilegale, investiții inutile / supradimensionate financiar și alte „surprize” cel puțin la fel de picante – se arată într-un comunicat de presă.
Ghidul acestei ”excursii” este Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiul. Alături de el vor fi, în autocarul anticorupției, coordonatori ai Alianței pentru o Românie Curată, parteneri din proiect precum Centrul pentru Jurnalism
Independent și Asociația Pro.Do.Mo, experți, juriști și voluntari.
Împreună cu aceştia vor veni cetățeni care s-au luptat, pe măsura puterilor lor, cu abuzurile autorităților publice sau care pur și simplu doresc să vadă cu ochii lor unde a ajuns bogăția României, în vreme ce demnitarii deplâng în stânga și-n dreapta sărăcia țării.
„Împreună vom pune duminică degetul pe rană, pentru că românii nu mai sunt dispuși să tolereze hoția. La cererea publicului care pune pe harta tunurilor și alte obiective decât cele pe care le vizităm duminica aceasta, pe 22 martie, aceste tururi vor fi organizate în toate regiunile țării.
Asociaţia România Curată îi invită pe toți cei care doresc să participe, să trimită sugestii, fotografii sau înregistrări pe adresa contact@romaniacurata.ro.
Să punem pe hartă cât mai multe obiective ce reprezintă ”atracții turistice”, în realitate exemple concrete de mari tunuri, ca să înțeleagă cât mai multă lume unde se regăsesc averile ilegale, care sunt consecințele concrete ale marilor tunuri,
cum se deformează din cauza ilegalităților fața istorică a unui oraș, cum se reflectă concret sărăcia țării în bogăția din
buzunarele corupților” – se mai arată în comunicat.
Acțiunea se derulează în cadrul proiectului “Dezvoltarea capacității de monitorizare a bunei guvernări prin Alianța pentru
o Românie Curată”, Societatea Academică din România împreună cu Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Pro.Do.Mo, Asociația Salvați Bucureștiul și organizația Vellenes Fellesorganisasjon (Norvegia) își propun să extindă activitatea de monitorizare a bunei guvernări desfaşurate prin portalul Alianței pentru o Românie Curată.