România a preluat o parte a aeronavelor de luptă F 16
Publicat de Bogdan Comșa, 21 martie 2015, 17:20
România a preluat 6 din cele 12 aeronave F-16 din Portugalia.
Piloţii militari români şi-au intensificat pregătirea, zburând inclusiv pe avioanele româneşti monocomandă.
Potrivit generalului de flotilă aeriană Florentin Brătulescu, această pregătire va conduce capacitatea combativă a Forţelor Aeriene la un nivel fără precedent şi, în momentul în care aeronavele vor ajunge în ţară, personalul tehnic şi piloţii vor fi deja pregătiţi.
Săptămâna viitoare vor sosi la baza Câmpia Turzii mai multe aeronave A-10 şi 300 de militari din Forţele Americane care vor simula, în poligonul Cincu, împreună cu avioane româneşti de luptă, misiuni aer-sol de atac asupra blindatelor.