Calendarul zilei – 21 martie
Publicat de Codrin RAITA, 21 martie 2015, 10:08
EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Constanţa: Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Graţiela Gavrilescu, participă la acţiunea de ecologizare organizată de „Let’s do it, Romania!” şi Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral – ora 10:00, lângă Teatrul de vară din Parcul Tăbăcărie
– Manifestări prilejuite de acţiunea „Marşul pentru viaţă”
* Are loc „Marșul pentru viață 2015 – Fiecare viață este un dar”, în cadrul „Săptămânii pentru viață 2015” (18 – 25 martie) – ora 14:00, pe traseul Piața Unirii – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului. Marșul se va finaliza cu concertul „Live for Life” susținut de Iris, Vlad Miriță, Marius Bălan, Emisia 2, Ioana Picoș, Morris, Rafaelo Varga și Kaira. „Marșul pentru viață” 2015 se desfăşoară în peste 60 de oraşe din România şi, în premieră, în Republica Moldova, la Chişinău şi Orhei
* Bistriţa – Năsăud: Asociaţia „Filantropia Ortodoxă” Bistriţa-Năsăud, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, organizează „Marşul pentru Viaţă” pe traseul: Bd. „Grigore Bălan”, Spitalul Judetean, Str. 1 Decembrie, Prefectură, Bd. Republicii, Poliţia Bistriţa, Bd. Independenţei, Biserica „Sfânta Ana” (de la Big)
* Buftea, jud. Ilfov: În cadrul evenimentelor prilejuite de „Săptămâna pentru viață”, Ligile Tinerilor Creștini Ortodocși Români din județul Ilfov organizează un marş ce porneşte din Piațeta „Mihai Eminescu” (lângă primăria orașului Buftea) și se va desfășura pe un traseu de aproximativ 2 Km, până în parcul „Dintre Flori” din zona Buciumeni
* Cluj-Napoca: Eparhia greco-catolică de Cluj-Gherla se alătură şi în acest an, acţiunii de salvare şi protejare a vieţii umane, „Marşul pentru Viaţă”, care se va desfăşura în apropierea sărbătorii „Bunei Vestiri”. Evenimentul, organizat de asociaţii ale societăţii civile ce compun mişcarea ProVita, în colaborare cu instituţii şi comunităţi religioase, prilej de întâlnire între diferite categorii sociale, naţionalităţi, religii. De la ora 9:00, are loc Sfânta Liturghie în Catedrala „Schimbarea la Faţă”, şi apoi „Marşul pentru viaţă”, care va începe de la ora 11:00. Plecarea se va face din Piaţa Unirii pe următorul traseu: Piaţa Unirii – Bd. Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Bd. 21 Decembrie – Str. Memorandumului – Str. Petru Maior – Piaţa Păcii – Str. Napoca – Piaţa Unirii
* Reşiţa: „Marșul pentru viață” este organizat de Episcopia Caransebeșului, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, în parteneriat cu Universitatea „Eftimie Murgu” și parohia romano-catolică „Maria Zăpezii”, şi va începe la Protopopiatul Ortodox din Reșița, la ora 12:00, cu un scurt moment de rugăciune, după care se va pleca în marș spre centrul civic, unde vor fi susținute scurte alocuțiuni din partea organizatorilor, dar și din partea unor invitați. După acest moment se va pleca spre Universitatea „Eftimie Murgu” pe Bd. Revoluția din Decembrie
* Tulcea: „Marşul pentru viaţă” va începe la ora 12:30, la Biserica Buna Vestire (Grecească), de unde se va pleca pe traseul Teatrul Jean Bart – Biserica Sf. Gheorghe (cu Ceas) – Str. Păcii – sens giratoriu – Hotel Delta – Str. Isaccei – Str. Unirii – Piaţa Civică
* Chişinău şi Orhei: Republica Moldova se va alătura în acest an, pentru prima dată, „Marşului pentru Viaţă”, aflat în România la a V-a ediţie, evenimentul având ca temă „Fiecare viaţă este un dar”. Organizatorii sunt grupul de iniţiativă „Tinerii pentru viaţă” şi asociaţia umanitară „Filantropia Creştină”. La Chişinău, la finalul acţiunii, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, va avea loc un concert, cu participarea mai multor interpreţi, şi se va da citire unei petiţii în susţinerea unei politici pro-viaţă
– Social
* Satu Mare: În perioada 21 – 27 martie, se va desfăşura o campanie de sensibilizare a populaţiei cu privire la necesitatea combaterii inegalităţilor sociale, a sărăciei şi excluziunii, organizată la iniţiativa Asociaţiei STEA. Campania va începe cu un spectacol caritabil care va avea loc începând cu ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Alte acţiuni prevăzute în cadrul campaniei sunt un marş antidiscriminare, un concurs de fotbal dotat cu Cupa antidiscriminare 2015 şi o acţiune stradală sub genericul „Mesajul meu anti-discriminare”, în cadrul căreia voluntarii Asociaţiei STEA îi vor invita pe cetăţeni să transmită mesaje antidiscriminare prin intermediul unui panou mobil
* Timişoara: Copiii care provin din medii sociale cu probleme vor putea să se bucure de un spectacol realizat special pentru ei de Teatrul „Merlin”, cu ocazia „Zilei Mondiale a Teatrului de Păpuși”, care este celebrată pe 21 martie, dar și a altor sărbători legate de lumea teatrului – ora 17:00, la Teatrul „Merlin”. Evenimentul se adresează copiilor defavorizaţi de la Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”, Școala Gimnazială „Rudolf Walther”, Centrul Școlar Pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu”, Liceul Teoretic Special „Iris”, Centrul „Frații lui Onisim” și Liga arabă-copii refugiați
– Economic
* Jud. Timiş: În zilele de 21 şi 22 martie, se desfăşoară cea de a XII-a ediţie a Târgului Apicol Făget – ora 9:00, în Parcul Central Făget. Evenimentul reunește producători și comercianți de echipamente și materiale pentru apicultură – stupi, unelte, utilaje, rame, accesorii pentru stupi, faguri artificiali, miere si alte produse ale stupului, din țară și din străinătate
– Mediu
* Galaţi: Echipa „Let’s Do It, Romania!” desfăşoară în această primăvară cea de-a II-a ediţie a campaniei „Let’s Do It, Danube!”, scopul campaniei fiind de a educa şi de a responsabiliza cetăţenii României în ceea ce priveşte curăţenia apelor şi în special a Dunării. Campania „Let’s Do It, Danube!” începe astăzi, cu o acţiune de curăţenie la care sunt aşteptaţi peste 3.000 de elevi din toate judeţele dunărene. Acţiunea de curăţenie marchează Ziua Internaţională a Apelor, care se sărbătoreşte anual pe 22 martie
* Jud. Iaşi: Centrul Local „Sfântul Anton” Iaşi, filiala a Organizaţiei “Cercetaşii României”, în parteneriat cu Direcţia Silvică Iaşi, organizează cea de-a II-a ediţie a proiectului „Copacul de Azi pentru Oxigenul de Mâine”, o activitate de plantare a 1000 de puieţi, în localitatea Mogoşeşti – ora 9:00
– Medicină, Sănătate
* Societatea Română de Microbiologie organizează Conferinţa Naţională Actualităţi în Vaccinologie – RoVaccin 2015 – ora 9:00, la Hotel Pullman (World Trade Center), sala New York
* Timişoara: „Pune-te în locul meu” este acţiunea organizată de „Fundaţia pentru Voi” pentru a marca Ziua Mondială a Sindromului Down (21 martie), în cadrul căreia timişorenii pot cunoaşte persoane cu această afecţiune şi pot participa alături de ei la un marş de conştientizare a acestui tip de dizabilitate intelectuală – ora 12:00, la Iulius Mall
– Învăţământ, Cercetare
* La sediul Universităţii de Sud-Est Lumina, are loc cea de-a II-a ediţie a concursului „Bright Speakers”, organizat de Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti şi dedicat elevilor pasionaţi de limba engleză şi arta vorbitului în public – ora 10:00, Șos. Colentina nr. 64b. La competiţie participă elevi de la numeroase şcoli private din Capitală: International Computer High School of Bucharest, International School of Bucharest, Mark Twain International School, The European School of Bucharest, Little London School of Bucharest, The Metropolitan Arc School şi American International School of Bucharest
* Cluj – Napoca: Editura Herald organizează o conferință susţinută de dr. Michael Thompson, cu tema ”Ce putem face pentru a-i ajuta pe copii să aibă succes la şcoală şi în viaţă?” – ora 9:00, în incinta Grand Hotel Italia, Str. Trifoiului nr. 2
* Constanţa: Maritimo Shopping Center organizează, în zilele de 12 şi 22 martie, Târgul Universitar 2015, care va reuni cele mai importante universităţi din Constanţa şi din marile oraşe din sud-estul României. Instituţiile de învăţământ superior îşi vor prezenta oferta în cele două zile de târg făcându-şi cunoscute beneficiile pentru cei interesaţi la intrarea 3, zona Info Desk din cadrul Maritimo Shopping Center
– Istorie
* Timişoara: Aniversarea a 25 de ani de la lansarea „Proclamaţiei de la Timişoara”, eveniment organizat de Societatea Timişoara – ora 11:00, la Salonul Vega al societăţii, Bastionul Theresia
– Mass – media, Publicitate
* Cluj – Napoca: Radio Cluj, împreună cu Asociaţia Clujul Pedalează, organizează un concurs de mers pe bicicletă, pe un traseu din centrul Clujului, cu ocazia împlinirii a 61 de ani de existenţă a Studioului Teritorial Radio România Cluj (15 martie)
– Cultură
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează conferinţa „Muzică şi erotism în pictura olandeză din secolul al XVII-lea”, ultima din seria întâlnirilor desfăşurate în expoziţia „ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI – XIX” (deschisă până în 29 martie) – ora 11:00, în sala de proiecţii din corpul central al muzeului (intrarea A2). Conferinţa este susţinută de Cosmin Ungureanu, curatorul expoziţiei şi specialist în cadrul Biroului de Artă Europeană şi Arte Decorative al MNAR
* La Librăria Open Art (aflată la intersecţia străzilor Pitar Moş şi Arthur Verona), între orele 11:30 – 14:00, va avea loc a II-a ediţie a evenimentului „Recital cu pereche” – „Noi şi amintirea lor”, un proiect ce marchează sărbătorirea Zilei Internaţionale a Poeziei (21 martie)
* De la ora 17:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, are loc o întâlnire cu Lucian Boia, Șerban Marin şi Radu Paraschivescu în cadrul căreia se va vorbi despre cel de-al doilea volum al „Jurnalului de război“ al reginei Maria a României, recent apărut la Editura Humanitas
* Ziua Europeană a Muzicii Vechi (21 martie) este sărbătorită pentru prima oară în România printr-un spectacol intitulat „To Bach or not to Bach”, în organizarea Asociației ANTIQVA și a echipei Festivalului de Muzică Veche București – ora 19:00, la Biserica Anglicană, Str. Alexandru D. Xenopol
* Tinerimea Română prezintă, de la ora 19:00 la Ateneul Român, un concert susţinut de Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, alături de câştigătoarea concursului „Regina Elisabeta”, pianista Plamena Mangova din Bulgaria. Concertul este organizat în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”. Parteneri media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează în zilele de 21 şi 22 martie, o serie de vizite ghidate în spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal (Sufrageria Regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor), de la orele 11:30, 14:00 şi 16:30
* Circ & Variete Globus Bucureşti prezintă spectacolul “Globus Show” – ora 15:00
* În Pasajul Universităţii, de Ziua Internaţională a Poeziei, va avea loc un performance vizual-poetic propus de designerul Radu Vişan – „Livada cu Poeme”. Între orele 17:00 -19:00, pe o scenă special amenajată, va avea loc recitalul poeţilor invitaţi în proiect: Dan Mircea Cipariu, Ioana Crăciunescu, Florin Iaru, Horia Gârbea, Ioana Nicolaie, Ioan Es Pop, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Paul Viniciu. Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Filiala Bucureşti Poezie-Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia atf.Fel. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Cvartetul Fiore va susţine, la Plaza România, un spectacol de muzică clasică, într-un eveniment organizat de Primărie, prin Centrul Cultural European sector 6. Sub genericul „Saturday Show”, două viori, o violă şi un violoncel vor oferi muzică de bună calitate în următoarele patru zile de sâmbătă
* Jud. Botoşani: Muzeul Literaturii Române din Iaşi este, în acest an, co-organizator al Zilei Mondiale a Poeziei la Ipoteşti, Botoşani, ediţia a V-a, alături de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, gazda evenimentelor şi organizatorul principal, precum şi de Asociaţia „Romeni i Moldavi în Veneto”. La eveniment urmează să participe personalităţi culturale şi diplomatice din România, poeţi, critici, artişti vizuali, editori şi traducători din Italia şi România, precum şi jurnalişti români şi italieni (Corriere della Sera, Il Gazzettino)
* Carei: Şaizeci de fotografii aparţinând artiştilor fotografi orădeni Constantin Dancoglu şi Gheorghe Petrilă vor fi expuse începând de astăzi, la castelul Karoly, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Foto „Vasile Vénig Laszló”, Direcţia de Cultură şi Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Grof Károlyi”. Intitulată „Dialog”, expoziţia este concepută ca un schimb de idei între cei doi artişti fotografi şi publicul vizitator şi va putea fi vizitată până pe 4 aprilie
* Gura Humorului, jud. Suceava: Are loc cea de-a doua ediţie a Festivalului Judeţean „Soyons Francophones!”, prilejuit de sărbătorirea Săptămânii Francofoniei şi organizat la iniţiativa IŞJ Suceava, cu sprijinul Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului – pe pe scena Centrului Cultural Local
* Oradea: Un spectacol de operă cu păpuşi, o expoziţie interactivă şi o paradă a personajelor de basm sunt atracţiile oferite de Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrelor de Păpuşi (21 martie). Evenimentul va începe la ora 11:00, în Sala Arcadia, cu reprezentaţia spectacolului de operă cu păpuşi „Motanul încălţat”, în regia lui Traian Savinescu, o premieră absolută în Oradea, fiind pentru prima oară şi în România când se montează spectacolul de operă „Motanul încălţat”, pentru copii, cu păpuşi
* Piteşti: Go Art Projects lansează seria Go Art în România şi organizează vernisajul expoziției de artă contemporană “.punct”, pictură şi obiect ce va avea loc în Trivale Shopping Center, Etaj IV – ora 15:00. Curator: Adriana Florea Băloiu. Ediţie îngrijită de: Alina Bucur. Expoziţia este deschisă în perioada 21 martie – 4 aprilie
* Sibiu: Are loc lansarea celui mai nou roman scris de Chris Simion „ 40 de zile”, de la ora 18:00, la Librăria Habitus, în cadrul unui turneu original de 40 de zile, 40 de oraşe, 40 de librării, 40 de întâlniri cu cititorii
* Suceava: Corul Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” Suceava va susţine de la ora 11:00, la Muzeul de Ştiinţele Naturii, un concert cu genericul „Poetul şi Dumnezeu”, prilejuit de Ziua Mondială a Poeziei
* Berlin: Institutul Cultural Român susţine participarea artiştilor români şi moldoveni în cadrul amplului proiect de cerecetare „DEVOUR ! Social Cannibalism, political redefinition and architecture”, care aduce împreună opere de artă şi lucrări realizate de arhitecţi, curatori şi diferite colective. Lucrările vor fi prezentate sub forma a două expoziţii separate (DEVOUR Part I – Freies Museum Berlin şi DEVOUR PART II – ZK/ UBerlin), care vor itinerate ulterior la Leipzig şi vor fi prezentate împreună (DEVOUR PART III – KunstKraftWerk Leipzig). Cele trei expoziţii, care reunesc un număr de peste 15 artişti din diferite ţări, vor fi însoţite de un program complex de proiecţii de filme. Astăzi, de la ora 19:00, are loc vernisajul primei părţi a expoziţiei, care se va desfăşura în perioada 21 martie – 12 aprilie
* Italia: Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia în parteneriat cu Asociaţia Culturală italo-germană din Veneţia, organizează cel de-al doilea concert „ENESCU 60” – ora 17:30, la Palatul Albrizzi din Veneţia. Recitalul va fi susţinut de tânărul pianist şi compozitor Matei Bucur Mihăescu. În program piese de: George Enescu şi Matei Bucur Mihăescu. Evenimentul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român şi se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetarea Umanistică de la Veneţia de promovare a operei marelui violonist, compozitor şi dirijor George Enescu, prin intermediul unei serii de concerte organizate cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la moarte
* Roma, Italia: Cu ocazia sărbătoririi Zilei Mondiale a Poeziei, paisprezece poeţi, reprezentând paisprezece ţări europene se vor întâlni la sediul Institutului Polonez din Roma (Via Vittoria Colonna 1), de la ora 20:00, pentru o serată la care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de poezie şi toţi acei care doresc să sărbătorească alături de poeţii ţărilor lor latura poetică a Europei. Toate poeziile vor fi citite în limba originală, în timp ce traducerea în limba italiană va fi proiectată simultan pe un ecran luminos. Evenimentul se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale Italiene pentru UNESCO şi se bucură de colaborarea cu Federazione Unitaria Italiana Scrittori (Federaţia Unită a Scriitorilor din Italia), Casa delle Letterature (Casa Literaturii) şi Comisia Europeană. Din partea României participă poeta Ruxandra Cesereanu. Serata va fi moderată de Maria Ida Gaeta şi acompaniată de muzica lui Michele Sganga, interpretată la pian de către compozitor
* Viena, Austria: Între orele 11:00 şi 13:30, la Galeria Schleifmühlgasse 12-14 are loc un atelier pentru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, susţinut de două dintre artistele permanente ale galeriei, Astrid Sodomka şi Maria Grün. Intitulat „On Air“, atelierul are ca punct de plecare proiectul dezvoltat de Cristina Bogdan şi Diego Marcon, copiii având ocazia să participe la crearea unui spectacol de teatru radiofonic. Workshop-ul face parte dintr-o serie de evenimente dedicate copiilor, care pornesc de la proiectele de artă contemporană găzduite de galerie. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Viena
– Sport
* Se desfăşoară meciuri din etapa a 23-a a Ligii I de fotbal:
- CS Universitatea Craiova – AFC Astra Giurgiu – ora 15:30, pe stadionul Extensiv
- FC Rapid Bucureşti – FC Oţelul Galaţi – ora 18:00, pe stadionul „Giuleşti – Valentin Stănescu”
- FC Braşov – FC Dinamo Bucureşti – ora 20:30, pe stadionul „Tineretului”
* Are loc partida România – Georgia în Rugby Europe Championship – ora 14:30 pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf
* În turul principal de calificare la EURO 2016 la futsal, în Sala Polivalentă din Călăraşi se joacă meciurile:
- ora 17:00 – Georgia – Kazahstan
- ora 19:30 – România – Portugalia
Aniversări – Comemorări
– Echinocţiul de primăvară (începutul primăverii astronomice) – ora 00:45 (ora României); echinocţiul desemnează fiecare din cele două momente ale anului când Soarele se află pe traiectoria ecuatorului ceresc şi când ziua este egală cu noaptea; astfel, există un echinocţiu de primăvară şi unul de toamnă
– 1808: A murit (la Vârşeţ, în Serbia de azi) Paul Iorgovici, autor de lucrări lingvistice şi istorice, adept al ideilor Şcolii Ardelene (n. 1764)
– 1849: S-a născut Dumitru C. Ollănescu-Ascanio, poet, prozator şi dramaturg; a tradus din Victor Hugo şi Horaţiu; lungă carieră diplomatică (ministru plenipotenţiar la Istanbul, Viena şi Atena); membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1898-1900; 1903-1906) (m. 1908)
– 1866: S-a născut Octavian Smigelschi, pictor şi grafician, cu activitate de seamă în pictura monumentală de biserică, operele sale cele mai cunoscute sunt iconostasul şi pictura cupolei din Catedrala Mitropolitană din Sibiu, respectiv capela Gimnaziului Catolic din Budapesta; considerat a fi cel mai mare pictor transilvănean al secolului al XX-lea (m. 1912, la Budapesta)
– 1871: S-a născut Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim, poet (s-a remarcat ca epigramist), prozator şi publicist (m. 1951)
– 1882: A murit Constantin Bosianu, jurist şi om politic; intensă activitate politică în vederea unirii Principatelor Române (secretar al adunărilor Ad-hoc) şi pentru desăvârşirea statului unitar român în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru de onoare al Academiei Române din 1879 (n. 1815)
– 1884: A murit Constantin Al. Kretzulescu, om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost din 1871 (n. 1809)
– 1894: S-a născut Mihai Zavergiu, medic (a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică în domeniul medicinei social-preventive) şi prozator (a debutat în anul 1923, sub pseudonimul Marcel Olin) (m. 1985)
– 1902: S-a născut istoricul de artă Virgil I. Vătăşianu; specialist în artă medievală românească şi în istoria artei europene; s-a impus ca unul dintre cei mai prestigioşi istorici de artă din Europa; unul dintre ctitorii învăţământului superior de artă din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1993)
– 1910: S-a născut actorul şi scriitorul Ştefan Ciubotăraşu (sau Ciobotăraşu) (m. 1970) – 105 ani
– 1913: A murit istoricul Constantin Erbiceanu; s-a preocupat de punerea în valoare a manuscriselor greceşti din arhivele şi bibliotecile din România; a scris, cu precădere, lucrări de istorie a Bisericii Ortodoxe Române; membru titular al Academiei Române din 1899, vicepreşedinte al acestui for între anii 1904-1907 (n. 1838)
– 1915: S-a născut Călin Gruia (pseudonimul lui Chiril Gurduz), autor de literatură pentru copii; redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române între anii 1951 şi 1969 (m. 1989) – 100 de ani
– 1915: S-a născut inginerul Panaite C. Mazilu, specialist în rezistenţa materialelor, teoria elasticităţii şi statica construcţiilor; de numele său se leagă câteva construcţii importante din Capitală: Casa Scânteii (Casa Presei Libere de astăzi), Teatrul Naţional, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, Hotelul Athénée Palace etc.; membru de onoare al Academiei Române din 1993 – 100 de ani
– 1927: A murit C.[onstantin] Sandu-Aldea, agronom (fondator al ştiinţei ameliorării plantelor în România) şi scriitor; membru corespondent al Academiei Române din 1919 (n. 1874)
– 1928: S-a născut Valentin Gheorghiu, muzician, pianist şi compozitor; membru corespondent al Academiei Române din 2014
– 1929: Încheierea, la Washington, a Tratatului de arbitraj şi conciliaţiune româno-nord-american; părţile se angajau să se supună Curţii Penale de Arbitraj de la Haga pentru diferendele ce nu puteau fi soluţionate pe cale diplomatică
– 1930: Are loc prima transmisie de operă dintr-un studio al Radiodifuziunii Române, „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini – 85 de ani
– 1930: S-a născut poetul şi traducătorul Tiberiu Utan (m. 1994) – 85 de ani
– 1956: S-a născut pictorul Ioan Lăzureanu
– 1958: A murit Aca de Barbu, cântăreaţă şi profesoară; se numără printre fondatorii Operei Române din Cluj (n. 1893)
– 1975: A murit Constantin Fântâneru, poet, prozator şi critic literar (n. 1907) – 40 de ani
– 1977: A murit (la Paris) istoricul Andrei Oţetea; specialist în istoria Evului Mediu şi a epocii moderne; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1894)
– 1980: A murit inginerul chimist Şerban Solacolu; i se datorează cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905) – 35 de ani
– 1990: România a solicitat aderarea la Consiliul Europei (ceremonia de aderare a ţării noastre ca membru cu drepturi depline al CE a avut loc la 7.X.1993, la Viena) – 25 de ani
– 1990: Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Namibia – 25 de ani
– 1995: A murit muzicologul şi profesorul Romeo Ghircoiaşiu (n. 1919) – 20 de ani
– 2000: A murit (la Cluj) Mircea Zaciu, critic şi istoric literar; după 1990 s-a stabilit în Germania, dar a petrecut şi lungi perioade în ţară; coordonator al „Dicţionarului scriitorilor români” (volumele A-C, D-L şi M-Q); membru de onoare al Academiei Române din 1997 (n. 1928) – 15 ani
– 2001: A murit fostul jucător de handbal Virgil Hnat; ca jucător al echipei Dinamo București a câștigat mai multe titluri naționale și Cupa Campionilor Europeni (1965); ca jucător al echipei naționale de seniori a câștigat două titluri mondiale (1961, 1964) și medalia de argint la Campionatele Mondiale de handbal în 11 (Austria, 1959); a fost cunoscut ca inițiatorul așa-numitei „aruncări prin evitare” şi a antrenat mai multe echipe din România și Germania (n. 1936)
– 2004: A murit Paraschiv Oprea, dirijor, compozitor şi pianist; timp de două decenii a condus Orchestra de muzică populară a Radiodifuziunii Române (n. 1937)
– 2007: Ateneul Român este inclus oficial pe lista Patrimoniului European, alături de Palatul Cantacuzino, Cetatea Histria şi Calea Eroilor din Târgu-Jiu; includerea lui oficială a avut loc cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la semnarea, la Roma, la 25 martie 1957, a tratatului care a instituit Comunitatea Economică Europeană
– 2008: A murit Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie medic neurochirurg din lume; din 1943 a lucrat în echipa prof. dr. Dumitru Bagdasar, creatorul şcolii româneşti de neurochirurgie; în anul V de facultate, în 1944, a făcut prima sa operaţie pe creier unui copil care fusese victima unui bombardament, intervenţia sa fiind recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005 (n. 1920)
– 2009: A murit Petre Stoica, poet, traducător, publicist, colecţionar de presă şi bibliofil; întemeietorul Muzeului Presei „Sever Bocu”, muzeu unic în România, inaugurat, în 2007, în Jimbolia (n. 1931)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, susţine un discurs la Forumul German Marshall Fund’s, care se desfăşoară în perioada 20 – 22 martie
– Londra: Secretarul american de stat, John Kerry, are o întrevedere cu omologii săi britanic, Philip Hammond, francez, Laurent Fabius, şi german, Frank-Walter Steinmeier, pe tema dosarului nuclear iranian
– Teheran: Discursul ayatollahului Ali Khamenei, cu prilejul Anului Nou iranian, sărbătorit de iranienii din Asia Centrală şi de Sud, Caucaz, China de Nord, Crimeea, Balcani. Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut „Nowruzul”, cea mai importantă sărbătoare populară iraniană, ca sărbătoare internaţională, începând cu anul 2010
– Paris: Preşedintele francez, François Hollande, are o întrevedere cu liderul Partidului socialist progresist libanez, Walid Joumblatt
– Caen, Franţa: Ministrul afacerilor externe, Laurent Fabius şi cel al apărării, Jean-Yves Le Drian, se întâlnesc cu omologii lor italieni
– Napoli, Italia: Vizita, de o zi, a Sancităţii Sale Papa Francisc
– Seul: Reuniunea miniştrilor afacerilor externe din Coreea de Sud, Yun Byung-se, China, Wang Yi, şi Japonia, Fumio Kishida
– Madrid: Manifestaţie împotriva politicii guvernului, organizată la apelul sindicatelor şi a partidelor de stânga
– Dublin: Manifestaţie împotriva măsurilor de austeritate implementate de Guvern şi a proiectului de facturare a apei
– Tbilissi: Protest anti-guvernamental, prin care opoziţia reclamă demisia Executivului din motive criză financiară
– Windhoek: Învestirea a funcţie a noului preşedinte namibian, Hage Geingob, ales în noiembrie 2014
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Copiilor Străzii”, declarată printr-o rezoluţie a forumului internaţional „Prietenii copiilor străzii”, organizat la Varşovia (martie 1998), sub egida Federaţiei Internaţionale a Comunităţilor Educative (cu reprezentare în peste 20 de ţări, inclusiv în România)
– „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale”, marcată în memoria a 69 de africani asasinaţi la Sharpeville, în 1960 ( – 55 de ani), în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva apartheidului, de către autorităţile rasiste de la Pretoria/RSA; a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 2142/1966
– „Ziua Internaţională de Combatere a Insomniei”; este marcată, începând cu anul 2001, la iniţiativa OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), în ziua echinocţiului de primăvară, când ziua este egală cu noaptea, pentru a sugera faptul că trebuie să existe un echilibru între activităţile din timpul zilei şi odihna proprie timpului nopţii
– „Ziua Mediteranei”, sărbătorită, începând cu anul 2009, la propunerea Adunării Parlamentare a Mediteranei, organizaţie constituită în anul 2006
– „Ziua Mondială a Poeziei”, proclamată prin Rezoluţia nr. 29 a celei de-a 30-a sesiuni a Conferinţei generale a UNESCO (Paris, octombrie-noiembrie 1999); este un prilej de celebrare şi de reflecţie asupra rolului fundamental al poeziei în dialogul intercultural; în România „Ziua mondială a poeziei” este marcată prin recitaluri de poezie şi muzică
– „Ziua Mondială a Sindromului Down” este o zi de solidaritate cu cei afectaţi de această maladie cromozomială („sindromul Down”), numită şi mongolism; marcarea acestei zile a fost decisă de organizaţia Down System International, iar data a fost aleasă pentru a simboliza unicitatea celor trei cromozomi 21 care determină această boală
– „Ziua Internaţională a Teatrului de Animaţie”, sărbătorită începând din anul 2003, la iniţiativa Consiliului General al UNIMA (Union Internationale de la Marionnette)
– „Ziua Internaţională a Pădurilor şi Arborilor”, proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin adoptarea rezoluţiei 67/200 la data de 21 decembrie 2012, rezoluţie care încurajează toate statele membre să organizeze campanii de plantare
– Ziua Naţională a Namibiei; aniversarea proclamării oficiale a independenţei/1990 – 25 de ani
– 1685: S-a născut compozitorul german Johann Sebastian Bach (m. 1750) – 330 de ani. NOTĂ: Site-ul http://www.thefamouspeople.com/profiles/johann-sebastian-bach-473.php menţionează ca dată a naşterii 31 martie 1685
– 1729: S-a născut John Law, economist scoţian; a introdus pentru prima oară biletele de bancă în Franţa; considerat creatorul noului schimb economic, el a deschis posibilitatea de a înlocui bani din metal şi diferite chitanţe, cu bilete de bancă (bani-hârtie) (n. 1671)
– 1763: S-a născut scriitorul german Jean Paul (pseudonimul lui Friedrich Richter); a impus romanul în literatura germană (m. 1825)
– 1804: În Franţa, intră în vigoare Codul Civil Napoleonian, care, alături de codul comercial (1808) şi de cel penal (1810), reprezintă baza juridică a noilor relaţii burgheze; este considerat primul cod, cu un sistem legal civil, care a luat fiinţă în spaţiul european
– 1839: S-a născut compozitorul rus Modest Musorgski; considerat unul dintre marii compozitori ruşi din secolul al XIX-lea (m. 1881)
– 1843: A murit Robert Southey, poet şi prozator englez (n. 1774)
– 1900: S-a născut Paul Kletzki, dirijor şi compozitor elveţian de origine poloneză (m. 1973) – 115 ani
– 1914: S-a născut violoncelistul şi compozitorul francez Paul Tortelier (m. 1990)
– 1917: S-a născut scriitorul australian Frank Hardy (m. 1994)
– 1921: S-a născut violonistul belgian Arthur Grumiaux; elev al lui George Enescu (m. 1986)
– 1925: S-a născut Peter Brook, regizor britanic de teatru şi film; considerat o figură emblematică a teatrului secolului al XX-lea – 90 de ani
– 1926: S-a născut regizorul belgian de film André Delvaux (m. 2002)
– 1936: A murit Alexandr Glazunov, compozitor şi dirijor rus (n. 1865)
– 1940: S-a născut cântăreţul american Solomon Burke, supranumit „regele muzicii rock & soul” (m. 2010) – 75 de ani
– 1951: A murit dirijorul olandez Willem Mengelberg (n. 1871)
– 1958: S-a născut actorul american de film Gary Oldman
– 1960: S-a născut pilotul brazilian de Formula 1 Ayrton Senna (m. 1994, în timpul unei curse a Marelui Premiu de la San Marino – circuitul de la Imola) – 55 de ani
– 1998: A murit balerina rusă Galina Ulanova (n. 1910)
– 1999: Balonul Breitling Orbiter 3, la bordul căruia s-au aflat francezul Bertrand Piccard şi britanicul Brian Jones, a reuşit să aterizeze în Egipt, după ce a făcut înconjurul Terrei, fără escală, în aproape 20 de zile; la 1 martie 1999 ei au pornit cu balonul din Alpii elveţieni, au călătorit deasupra Africii de Nord, a Peninsulei Arabiei, a Indiei, a Oceanului Pacific (în 6 zile), a Mexicului, a Oceanului Atlantic şi iar spre Africa de Nord, aterizând în deşertul egiptean
– 2002: A murit regizorul şi producătorul francez Francis Leroi (n. 1942)
– 2011: A murit muzicianul afro-american Pinetop Perkins, un nume de referinţă pentru genul piano-blues, cel mai în vârstă muzician din lume recompensat cu un Premiu Grammy (n. 1913)
– 2011: A murit fostul gimnast rus Nikolai Andrianov, septuplu campion olimpic (n. 1952)
– 2012: A murit Tonino Guerra, scriitor, pictor, sculptor şi scenarist italian; a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori de film din lume, Michelangelo Antonioni, Federico Fellini sau Andrei Tarkovski (n. 1920)
– 2013: A murit atletul italian Pietro Paolo Mennea, campion olimpic la Moscova, în 1980, în proba de 200 de metri şi deţinător timp de 17 ani al recordului mondial pe această distanţă (n. 1952)
– 2014: A murit actorul american James Rebhorn (n. 1948) – 1 an
Sursa: RADOR