Alocaţia pentru copii, motiv de ceartă între Victor Ponta şi Alina Gorghiu
Publicat de Adina Sîrbu, 20 martie 2015, 09:40
Dispute pe site-urile de socializare între premierul Victor Ponta şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu, pe tema alocaţiilor pentru copii.
Alina Gorghiu i-a cerut ieri, premierului, într-o conferinţă de presă, ca după ce a dublat alocaţiile copiilor pe Twitter, să o facă şi în viaţa reală, printr-un proiect de lege sau chiar o Ordonanţă de Urgenţă.
Gorghiu a precizat că în România, alocaţia pentru copii nu a mai fost actualizată de şapte ani, fiind sub media europeană, de 100 de euro.
Alina Gorghiu a dat ca exemple ţări europene precum Italia, unde aceasta depăşeşte 120 de euro, Ungaria, unde este 63 de euro, precum şi Bulgaria, ţară în care alocaţia pentru copii este de 13 euro, faţă de cei 42 de lei în România, adică sub 10 euro.
Declaraţiile Alinei Gorghiu au fost făcute după ce premierul Victor Ponta ar fi susţinut că alocaţia pentru copii s-a dublat, ajungând la 84 de lei.