Victor Ponta a anunțat că i-a acceptat demisia lui Darius Vâlcov
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 martie 2015, 17:00
Premierul Victor Ponta a scris joi pe Twitter că i-a aprobat demisia ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, după ce DNA a cerut sesizarea Senatului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a acestuia.
„Având în vedere noua cerere a DNA am aprobat demisia dlui Vâlcov! Voi prezenta în cel mai scurt timp preș. Iohannis o noua propunere pentru MFP”, a precizat Victor Ponta.
Vâlcov este cercetat de DNA într-un dosar cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.