Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles, la Consiliul european de primăvară
Publicat de , 19 martie 2015, 10:31
Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European de primăvară. Înainte de plecarea la Bruxelles, şeful statului a precizat că trebuie avută în vedere realizarea unei pieţe reale în domeniul energiei.
Şeful statului pleacă la Bruxelles alături de soţia lui, Carmen Iohannis, dar şi de consilierii prezidenţiale Leonard Orban şi Lazăr Comănescu.
Preşedintele Iohannis va participa joi la Summitul Partidului Popular European, iar ulterior la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, la prima sesiune de lucru a Consiliului şi la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene.
Vineri, preşedintele Iohannis va participa la a doua sesiune de lucru a Consiliului European, iar în jurul orei 13,45 va susţine o declaraţie de presă.