Ascultă Radio România Constanța Live

VIDEO: 80 de specii de extratereştri trăiesc printre noi, avertizează un fost ministru al apărării

VIDEO: 80 de specii de extratereştri trăiesc printre noi, avertizează un fost ministru al apărării

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 martie 2015, 17:30

Un fost ministru al Apărării din Canada crede că pe planeta noastră trăiesc zeci de mii de extratereştri.

Paul Hallyer, fost ministru al Apărării din Canada în anul 1960 susține că în lume sunt peste 80 de specii de extratereştri.

El a discutat subiectul la „Russia Today“, unde a adus argumente pentru existenţa acestora. „În 1961 au trecut peste 50 de avioane extraterestre. Comandamentul Suprem Aliat voia să apese butonul de panică, dar s-a răzgândit. După trei ani au stabilit că cel puţin patru specii au vizitat planeta noastră în ultima mie de ani“, a spus Hallyer.

El menţionează că 80% din rapoartele pe care le primea când era ministru al apărării despre formaţiuni extraterestre s-au dovedit false, dar 20% nu aveau nicio explicaţie.

Fostul ministru a menţionat că extratereştrii sunt fiinţe paşnice, benigne de cele mai multe ori, dar există două specii care nu par a fi aşa paşnice, dar pe care le investighează acum.

„Pentru o perioadă de timp ştiam doar de cei care au venit din sisteme stelare diferite, cum sunt Pleiadele, Zeta Reticuli şi altele. În ultimele luni mi s-a spus că au apărut şi din sistemul nostru stelar, de pe o planetă numită Andromeda, una dintre lunile lui Saturn. De asemenea, mai sunt unii pe Venus şi pe Marte“, a mai spus canadianul.

Concluziile vă aparțin.

Sursa – adevarul.ro

alegeri, vot, sectie vot - foto - Reuters
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 14:22

AUDIO: Sunt în plină desfășurare pregătirile pentru o nouă rundă de alegeri, de această dată parlamentare

Sunt în plină desfășurare pregătirile pentru o nouă rundă de alegeri, de această dată parlamentare. Astăzi au loc ultimele ședințe de...

AUDIO: Sunt în plină desfășurare pregătirile pentru o nouă rundă de alegeri, de această dată parlamentare
CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 13:57

CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie

Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie, anunţă Consiliul Naţional al...

CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie
CONSTANȚA: Utilajele pentru deszăpezirea orașului sunt pregătite pentru intervenții
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 13:04

CONSTANȚA: Utilajele pentru deszăpezirea orașului sunt pregătite pentru intervenții

Autorităţile locale dispun în acest an de un număr mai mare de utilaje pentru activitatea de deszăpezire față de anii anteriori, informează...

CONSTANȚA: Utilajele pentru deszăpezirea orașului sunt pregătite pentru intervenții
TULCEA: Incendiu la o pensiune – intervenție a pompierilor
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 12:37

TULCEA: Incendiu la o pensiune – intervenție a pompierilor

Pompierii militari din cadrul ISU Tulcea intervin au intervenit vineri pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la o unitate de primire turistică,...

TULCEA: Incendiu la o pensiune – intervenție a pompierilor
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 12:07

TULCEA: Primăria intenționează supraimpozitarea clădirilor folosite de firmele specializate în jocuri de noroc

Primarul Municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, va supune Consiliului Local spre aprobare o hotărâre menită a descuraja activitățile de jocuri de...

TULCEA: Primăria intenționează supraimpozitarea clădirilor folosite de firmele specializate în jocuri de noroc
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 11:57

CONSTANȚA: Serviciul de Evidență a Persoanelor, deschis în acest weekend

Pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a procesului electoral aferent alegerilor pentru Președintele României, respectiv pentru Senat...

CONSTANȚA: Serviciul de Evidență a Persoanelor, deschis în acest weekend
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 11:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța

La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în baza...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța
Ştiri vineri, 29 noiembrie 2024, 10:47

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință

Peste 20 de proiecte de hotărâre, inclusiv cel referitor la alegerea vicepreședintelui Răzvan Filipescu, au fost retrase de pe ordinea de zi a...

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință