Cluburi de fițe din Dorobanți închise de inspectorii fiscali
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 martie 2015, 08:30
Mai multor restaurante și localuri cunoscute din București le-a fost suspendată activitatea de către de inspectorii fiscali.
Activitatea acestor localuri va fi suspendată pentru perioade cuprinse între o lună și trei luni, motivul fiind acela că nu emiteau bonuri fiscale, scrie HotNews.
Surse din cadrul ANAF au declarat că restaurantele cu activitate suspendată se afla în zone mondene precum Dorobanți, Herăstrău, dar și în zona Bulevardului Decebal și în Mall Vitan.
Potrivit surselor, restaurantele sau localurile a căror activitate a fost suspendată sunt White Horse, La Belle Epoque, La Fattoria, Harem, PHII 16 Lounge, La Farinne, Restaurant Complex Herăstrău, Restaurant Argentine, Mossano Caffe, Pepper Lounge Cafe, Gatto Lounge, Ruby Tuesday (Mall Vitan), Restaurant Casa Dragonului și Dristor Kebap Mall Vitan.
A fost suspendată, de asemenea, activitatea casei de schimb Dristor Exchange din Mall Vitan.
Inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), din cadrul ANAF, au controlat la sfârșitul săptămânii trecute 125 firme din București.