CSU Neptun Constanța a învins pe Unirea Slobozia
Publicat de Catalin Donose, 12 martie 2015, 19:20 / actualizat: 13 martie 2015, 8:26
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit în această seară, meciul contând pentru etapa a 23-a din Liga Națională de handbal feminin dintre formația gazdă, CSU Neptun și Unirea Slobozia.
După o partidă echilibrată, formația constănțeană s-a impus cu 21-19, după ce la pauză, oaspetele au condus cu 11-10.
Cu acest succes, CSU Neptun a urcat pe locul 12 cu 20 de puncte și luptă în continuare pentru evitarea retrogradării.
Principalele marcatoare ale gazdelor au fost Alexandra Iovănescu – 6 goluri, Andreea Enescu și Andreea Ivan cu câte 5 reușite.