Francezul Gilles Simon este primul favorit al turneului BRD București
Publicat de Claudiu Dobrescu, 11 martie 2015, 17:24
Francezul Gilles Simon (locul 14 ATP) va fi principalul favorit al turneului „BRD Năstase Țiriac Trophy”, competiție care se va desfășura în perioada 18-26 aprilie, la „Arenele BNR” din Bucuresti.
Ceilalti șapte favoriti sunt: Ivo Karlovic (Croatia – locul 24 ATP), Guillermo Garcia-Lopez (Spania – 26 ATP), Lukas Rosol (Cehia – 30 ATP), Andreas Seppi (Italia – 31 ATP), Florian Mayer (Germania – 565 ATP ) – Viktor Troicki (Serbia – 39 ATP), Sam Querrey (SUA – 43 ATP).
Gilles Simon este jucătorul care a câștigat de trei ori acest turneu în timp ce câștigătorul de anul trecut, Grigor Dimitrov (din Bulgaria – 11 ATP), nu s-a înscris la turneul de la Barcelona care se va disputa în aceeași săptămână cu cel de la Bucuresti.