Alexandra Dulgheru se mișcă bine la Kuala Lumpur
Publicat de Catalin Donose, 6 martie 2015, 13:58
Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru, locul 94 WTA, a învins-o pe Julia Goerges, locul 65 WTA şi cap de serie numărul 8 şi s-a calificat în semifinalele turneului de la Kuala Lumpur (Malaysia), dotat cu premii de 250.000 de dolari.
Dulgheru s-a impus cu scorul de 7-6, 7-5, după două ore şi 17 minute de joc.
Ea va evolua în turul următor împotriva învingătoarei dintre japoneza Kurumi Nara, locul 57 WTA şi favorită 6 şi australianca Jarmila Gajdosova, cap de serie numărul 4 şi poziţia 52 în clasamentul mondial.
Calificarea în semifinale este recompensată la Malaysian Open cu un premiu de 11.500 de dolari şi cu 110 puncte WTA.