Studiile de fezabilitate nu rezolvă problemele de la Spitalul Judeţean Tulcea
Publicat de valentin.lungeanu, 5 martie 2015, 16:12 / actualizat: 5 martie 2015, 17:48
Fostul director al Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea, Ion Popescu, şi-a exprimat neîncrederea în studiile realizate de-a lungul timpului pentru modernizarea unităţii spitaliceşti din municipiu.
Popescu a declarat că România este o ţară a studiilor de fezabilitate, iar un astfel de document a fost făcut cu ani în urmă şi pentru Spitalul Tulcea, care ar fi trebuit să beneficieze de investiţii în valoare de 140 milioane de euro, lucru care nu s-a realizat.
Referindu-se la situaţia actuală a unităţii spitaliceşti , fostul director a menţionat că odată cu închiderea secţiei de Pediatrie va fi pusă în pericol şi funcţionarea secţiilor Neonatologie şi Ginecologie, în condiţiile în care cei doi medici ai secţiei Neonatologie fac gărzi 10 zile la rând.