Proiectil de artilerie descoperit la Mihail Kogălniceanu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2015, 12:12
Un element de muniţie rămas neexplodat, din timpul conflictelor militare, a fost ridicat ieri de echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” al judeţului Constanţa, pe timpul unei misiuni de asanare în localitatea Mihail Kogălniceanu.
Elementul de muniţie neexplodat a fost descoperit de o persoană, pe un câmp. Bărbatul a transportat proiectilul la Postul de Poliţie din localitate, iar agenţii au asigurat paza acestuia până la sosirea echipei de intervenţie.
Specialiştii ISU Constanţa s-au deplasat imediat la faţa locului şi au identificat un proiectil de artilerie exploziv de calibru 76 milimetri. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii.
Echipa pirotehnică a inspectoratului a desfăşurat, în acest an, 8 misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată.
În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor armate pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.