ORA MESEI: Pizza de post cu blat din mamaligă
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 martie 2015, 13:30
Ingrediente
– 2 dovlecei
– 200 g. malai
– 50 g. margarina
– sos de rosii cu legume
– 200 g. boabe de porumb fiert
– 450 g. rosii, taiate sferturi
– 200g ciuperci
– 2 lingurite cimbru uscat
– frunze de spanac
– peste din conserva (optional)
– tofu (optional)
– ierburi
Mod de preparare
Puneti la fiert 750 ml. de apa cu 1 lingurita de sare.
Adaugati dovleceii curatati si taiati rondele (mai groase) si opariti-i timp de 1-2 minute.
Scoateti apoi dovleceii din apa si clatiti-i sub jet de apa rece.
Cand apa fierbe, presarati malaiul „in ploaie”, micsorati flacara si fierbeti timp de 5 minute, amestecand din cand in cand, pana ce compozitia se ingroasa. (Este fiarta cand se desprinde de pe vas)
Incorporati apoi margarina. Rasturnati mamaliga intr-o tava pentru friptura, de marime potrivita. Formati un strat uniform cu dosul unei linguri umezite cu apa, lasati sa se raceasca dupa care intindeti uniform un strat de sos de rosii cu legume.
Preincalziti cuptorul la semnul 6/200 grade C.
Peste stratul de mamaliga puneti porumbul fiert, dovleceii, ciupercile calite in putin ulei de masline (ca sa lase apa) cu sare si piper, rosiile taiate sferturi, frunzele de spanac, apoi presarati sare, piper si cimbru sau verdeturi italiene pentru pizza.
Daca este zi de dezlegare la peste puteti adauga si file-uri de peste din conserva. Pentru un plus de savoare se poate adauga si tofu.
Dati la cuptor pentru 20-25 de minute.
culinar.ro