FC Viitorul II se descurcă bine în nocturnă
Publicat de Catalin Donose, 5 martie 2015, 11:21
FC Viitorul II a disputat, ieri seară, în nocturnă, partida din cadrul etapei a 19-a în Liga a IV-a, Seria Vest.
Jucătorii antrenați de Cristian Cămui au primit vizita formaţiei Perla Murfatlar, întâlnirea încheindu-se cu victoria clară a gazdelor, scor 7-0 (1-0).
Golurile Viitorului au fost marcate de Daniel Gheorghe în min. 28, Andrei Vaștag în minutele 47 și 86, George Tudoran în minutele 49 și 79, Florinel Coman în min. 89 și Alexandru Mățan în min. 90.
FC Viitorul II se menține pe primul loc în clasamentul seriei cu 52 de puncte, urmată de Axiopolis Cernavodă cu 41 de puncte.