Mircea Băsescu și Marian Căpăţână rămân în arest la domiciliu
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 martie 2015, 15:03
Tribunalul Constanţa a respins miercuri cererile de revocare a arestului la domiciliu depuse de către Mircea Băsescu și Marian Căpățână.
Tribunalul Constanţa a constatat legalitatea şi temeinicia arestului la domiciliu faţă de Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână și le-a respins cererile ca nefondate.
Cei doi ceruseră încă din 20 februarie revocarea arestului la domiciliu şi judecarea în libertate.
Hotărârea de miercuri nu este definitivă, poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.