Constănțeanul Horia Tecău este pe locul nouă în lume la dublu
Publicat de Catalin Donose, 2 martie 2015, 16:14
Constănțeanul Horia Tecău, care a ajuns împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer în semifinalele turneului de la Dubai, a urcat o poziţie în clasamentul ATP de dublu şi ocupă locul 9.
Florin Mergea, care a ajuns şi el în penultimul act la Dubai împreună cu britanicul Dominic Inglot, se menţine pe locul 17.
În clasamentul pe anul 2015, care stabileşte cele opt perechi care vor merge la Turneul Campionilor, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer se află pe locul al doilea, în timp ce Florin Mergea şi Dominic Inglot se află pe poziţia a cincea.