Adolescentă găsită moartă în parc
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 martie 2015, 07:30
O adolescentă a fost găsită moartă în Parcul Copou din municipiul Iași, sâmbătă seară, polițiștii iar principala ipoteză fiind că fata ar fi fost ucisă.
O fată în vârstă de până în 18 ani a fost găsită astăzi sugrumată lângă o bancă din Parcul Copou din municipiul Iaşi. Descoperirea a fost făcută de o femeie care se plimba prin zonă şi care a alertat de urgenţă autorităţile.
Potrivit criminaliştilor ajunşi la faţa locului, întâmplarea tragică s-ar fi petrecut ieri după-amiază în jurul orei 16:00. Tânăra a fost sugrumată cu un colier pe care îl avea la gât. Autorităţile nu exclud nici varianta sinuciderii.
Trupul neînsufleţit a fost dus la Institutul de Medicina Legală Iaşi, acolo unde se va efectua necropsia cadavrului.