Tulcenii nu se înghesuie să îşi cumpere locuri de parcare
Publicat de magda.chirana, 26 februarie 2015, 09:53
Mâine este ultima zi în care tulcenii pot depune cereri pentru a închiria un loc de parcare, pe durata acestui an.
Până în prezent, doar 700 dintre cei 3.500 de tulceni care aveau un loc de parcare, au reuşit să încheie contractele pentru acestea.
Autorităţile au schimbat procedura, pentru că în ultimii ani, tulcenii care deţineau un loc de parcare, uitau să mai plătească taxa, care era cuprinsă între 80 şi 105 lei pe an, în funcţie de zonă.
Acum, locurile de parcare nu se mai acordă doar pe baza unei cereri ci pe bază de contract, care se întocmeşte anual.