Mai puţin cool, dacă vorbeşti bine româneşte ! ( AUDIO )
Publicat de aurelia.mierlus, 25 februarie 2015, 13:56
Mulţi tineri români, folosesc în vocabularul lor cuvinte în engleză.
Adesea auzi “este cool”, “este un loser”, sau “eşti trendy”.
Este pe cale să se piardă limba română?
Ana Maria Ciubotaru, profesor de Limba română, spune că există această posibilitate.
“Dacă avem cuvântul echivalent în limba română, nu trebuie să-l împrumutăm numai de dragul împrumuturilor. Din păcate foarte multe cuvinte pe care le avem, sunt înlocuite cu cele din limba engleză. Fenomen care nu se poate controla, pentru că ni se pare mult mai cool. Am asistat la un discurs de un nivel înalt, în care examenele naţionale, de exemplu, erau considerate inputuri şi outputuri. Dacă la nivelul acesta se vorbeşte, atunci nu trebuie să ne mirăm de ceea ce produc copiii”, precizează Ana Maria Ciubotaru.
Şi tinerii cred că limba română va fi uitată. Ei spun că este vorba de globarizare şi în curând vor dispărea limbile mai puţin folosite
aureliamierlus@radioconstanta.ro