(AUDIO) Vorba aceea – Cum este corect?
Publicat de Larisa Calistru, 24 februarie 2015, 07:03
Continuăm prezentarea substantivelor (frecvent folosite), care îl pot face pe un vorbitor de limba română să aibă nedumeriri în privința formei corecte de plural:
cristal – la plural : cristale/ cristaluri – sunt corecte ambele forme, avand, însă, diferite sensuri : cristal – cristale (mineral în formă de poliedru) ; cristal – cristaluri (sticlă transparentă, din care se fabrică obiecte de lux sau lentile).
În cazul altor substantive, este corectă o singură formă de plural : chibrit – chibrituri (nu chibrite), horoscop – horoscoape (nu horoscopuri), seminar –seminare (nu seminarii).
Conform Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române), se admit două forme de plural, cu același sens, fiind, însă recomandată prima, în cazul urmatoarelor substantive : coarde/ corzi, coperte/ coperți, găluște/ găluști, căpșuni/ căpșune, cireșe/ cireși , tuneluri/ tunele, etc.
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!