Rezultat neașteptat pentru FC Farul, cu Dunărea Călărași
Publicat de Catalin Donose, 21 februarie 2015, 16:31
Astăzi s-a disputat partida de verificare dintre liderul seriei a doua din Liga a III-a, Dunărea Călărași și divizionara secundă, FC Farul Constanța.
Echipa din Călărași a câștigat cu 2-1, gazdele marcând golurile în primele șapte minute iar pentru constănțeni a înscris Daniel Ochia în minutul 52 dintr-o lovitură liberă de la 18 metri.
Mijlocașul Enis Bolat nu s-a înțeles cu conducerea clubului și nu va mai juca pentru FC Farul.
În schimb, Ionuț Cioinac și Florin Pătrașcu vor semna pentru formația constănțeană, fiind convinși astăzi, după câteva discuții.
Antrenorul Marian Dinu a început meciul de la Călărași cu următorul “11”: Olaru, Băjan, D. Ciobanu, Tudorache, Szalkai, Ochia, Cârstoiu, Al. Grigoraș, Jianu, Neagoe, Enciu.
În repriza secundă au mai evoluat: Neagu, Buzea, Giurgiu, Plămadă, Pâslaru, Vieru, Muscă.
Aceasta a fost ultima partidă de verificare pentru FC Farul, în etapa inaugurală a sezonului de primăvară, urmând să joace, pe 28 februarie, în deplasare cu ACS Berceni.