Sentința definitivă în dosarul lui Dan Diaconescu, amânată
Publicat de Bogdan Comșa, 20 februarie 2015, 18:59
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au amânat vineri, pentru 4 martie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul în care Dan Diaconescu este acuzat de şantaj.
Pe 18 decembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 l-a condamnat pe Dan Diaconescu la trei de ani de închisoare cu executarea pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, însă liderul PP-DD a făcut apel.
Prin aceeaşi decizie, lui Dan Diaconescu i s-au interzis mai multe drepturi, printre care şi acela de a fi ales într-o funcţie publică timp de trei ani după executarea pedepsei principale cu închisoarea.
Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, a fost deferit justiţiei pentru două infracţiuni de şantaj.
În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată pentru şantaj Doru Pârv, realizator la OTV şi administrator la SC Kundalini SRL, recidivist post-executoriu, şi Mitruş Ghezea, fost realizator la OTV şi fost director general al publicaţiei ‘Atac la persoană’.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, în cadrul emisiunii de la OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, asupra lui Ion Moţ, primar al comunei arădene Zarand, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 euro.
Sub presiunea acestor ameninţări, primarul Ion Moţ i-a remis lui Doru Pârv suma de 30.000 de euro şi 42.000 de lei, scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu.
De asemenea, procurorii îl mai acuză pe Dan Diaconescu că, în cursul lunii aprilie 2005, a exercitat acte repetate de ameninţare, atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul lui Mitruş Ghezea, realizatorul emisiunii ‘Semnal de alarmă’, difuzată pe acelaşi post de televiziune, asupra omului de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.