Ascultă Radio România Constanța Live

Administratorul unor firme, reţinut în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta

Administratorul unor firme, reţinut în dosarul în care este vizat cumnatul lui Ponta

Publicat de Bogdan Comșa, 18 februarie 2015, 00:09 / actualizat: 18 februarie 2015, 7:21

Vladimir Ciorbă, administrator şi asociat la trei firme, vizat în dosarul lui Iulian Herţanu, cumnatului lui Victor Ponta, a fost reţinut de procurorii DNA Ploieşti, anunță Mediafax.

Ciorbă a fost adus, în cursul zilei de marţi, la DNA Ploieşti, pentru a fi audiat în dosarul în care mai sunt vizaţi, printre alţii, Iulian Herţanu, Sebastian Ghiță, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma.

În acest dosar, a mai fost reţinut, marţi, fostul consilier judeţean Mihai Coman.
Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herţanu, vizat în acelaşi dosar, se află în continuare în sediul DNA Ploieşti și la această oră (0.10), unde este audiat.

La sediul DNA Ploieşti au mai fost audiaţi, în cursul zilei de marţi, deputatul Sebastian Ghiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toţi trei fiind puşi sub control judiciar.

Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.

Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, este suspectat că, împreună cu Iulian Herţanu, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»”.

Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.

Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat, au declarat surse judiciare.

La grupul infracţional ar fi aderat şi Liviu Munteanu, care a fost numit administrator al SC Grossman Engineering Group SRL, începând din 25 aprilie 2014, se mai arată în documentele citate.

În acest dosar anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate.

Lucrările care fac obiectul acestui dosar penal au fost realizate în baza unui proiect european, fiind executate de SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliului Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ, precum şi de SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Grossman Engineering Group SRL, una din firmele lui Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta.

Proiectul privind extinderea reţelei de canalizare în oraşul Comarnic a început în anul 2012 şi trebuia terminat anul trecut, termenul de finalizare fiind prelungit întrucât lucrările nu sunt gata, fiind oprite în decembrie 2014.

Potrivit primarului oraşului Comarnic, Dorian Botoacă, pe durata derulării contractului autorităţile locale au amendat de cel puţin şase ori firma Grossman Engineering Group SRL, pentru nerespectarea avizelor emise de primărie în derularea acestor lucrări.

Primarul a explicat că amenzile au fost date pentru faptul că după ce au spart străzile constructorii nu au adus carosabilul la starea iniţială, iar primirea amenzilor reprezentanţii Grossman Engineering Group SRL au contestat sancţiunile la Judecătoria Sinaia, în primă fază au câştigat, procesele fiind acum în stadiul de recurs.

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti au făcut, marţi, 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat câteva zeci de saci cu documente, pe care i-au adus o camionetă a MAI la sediul DNA Ploieşti. În sacii sigilaţi erau documente contabile, juridice, precum şi documente aferente proiectelor de canalizare în oraşul Comarnic, în comuna Gorgota din judeţul Prahova, dar şi în alte localităţi, toate aparţinând SC Grossman Engineering Group.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care au fost făcute percheziţii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucureşti, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

De asemenea, au avut loc percheziţii şi la locuinţa familiei Herţanu, tot din Bucureşti.

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 11:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța

La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în baza...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța
Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 10:47

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință

Peste 20 de proiecte de hotărâre, inclusiv cel referitor la alegerea vicepreședintelui Răzvan Filipescu, au fost retrase de pe ordinea de zi a...

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință
Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 10:13

Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea

În Dobrogea, renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară în sala Remus Opreau a Palatului Administrativ...

Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea
Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 09:49

Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută în urmă cu 30 de zile, se încheie la data de 30 noiembrie, la ora 7,00, vineri...

Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 08:50

CONSTANȚA: Se deschide Târgul de Crăciun

La Constanța, astăzi se deschide Târgul de Crăciun care va funcționa anul acesta în centrul vechi al orașului, în Piața Ovidiu, pentru că...

CONSTANȚA: Se deschide Târgul de Crăciun
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 08:12

Prezidenţiale2024/Curtea Constituţională dezbate solicitarea de anulare a primului tur al alegerilor, după ce a cerut renumărarea voturilor

Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile...

Prezidenţiale2024/Curtea Constituţională dezbate solicitarea de anulare a primului tur al alegerilor, după ce a cerut renumărarea voturilor
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 15:40

AUDIO | CONSTANȚA: „Plantăm împreună Livada Ovidius”, un proiect pentru un viitor mai verde

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în colaborare cu Asociația...

AUDIO | CONSTANȚA: „Plantăm împreună Livada Ovidius”, un proiect pentru un viitor mai verde
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 14:27

TULCEA: A scăzut numărul infracțiunilor din mediul școlar, în primele zece luni din acest an

Numărul infracţiunilor în mediul şcolar înregistrat în primele zece luni ale acestui an în judeţul Tulcea a scăzut în comparaţie cu cel...

TULCEA: A scăzut numărul infracțiunilor din mediul școlar, în primele zece luni din acest an