(AUDIO): Ce categorii de șoferi vor opri în trafic inspectorii ANAF
Publicat de Adrian Băncilă, 12 februarie 2015, 22:20
Inspectorii Direcției Generale de Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală (ANAF) pot opri în trafic șoferii care transportă mărfuri sau persoane. Instituția a fost inclusă în Codul Rutier, spune Ciprian Sobaru, șeful Biroului Municipal din cadrul Serviciului Rutier Constanța.
„Nu este un articol nou, ci pur și simplu ANAF a fost inserată în cadrul acestui articol. Autovehiculelor acestei instituții li s-a acordat posibilitatea de montare a sistemelor de avertizare luminoasă”
Este vorba numai despre anumite categorii de șoferi, spune Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Direcției Direcției Generale de Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală.
„Este vorba despre șoferii care transportă mărfuri sau persoane. Excludem mașinile personale. Inspectorii Antifraudă Fiscală vor verifica documentele legale de proveniență și de însoțire a bunurilor sau persoanelor transportate”, a mai declarat pentru Radio Constanța Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Direcției Direcției Generale de Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF.