Țucudean și Stanciu au spart Sparta
Publicat de Catalin Donose, 6 februarie 2015, 21:20
Echipa Steaua Bucureşti a învins, în această seară, cu 3-0 (1-0), formaţia cehă Sparta Praga, în cel de-al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Turcia.
Golurile au fost marcate de George Ţucudean, de două ori şi Nicolae Stanciu.
Antrenorul Constantin Gâlcă a început meciul în următoarea formula de echipa: Arlauskis – Luchin, Varela, Toşca, Latovlevici – Bourceanu, Neagu – Stanciu, Chipciu, Tănase – Ţucudean. În repriza a doua au mai evoluat Guilherme, Breeveld, Enceanu, Pham-Hyu şi Vîlceanu.
Următorul meci al Stelei va avea loc duminică, în compania formaţiei NK Maribor.