Sub PRESIUNEA mamelor. Se renovează Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța
Publicat de Carmen Secuiu, 6 februarie 2015, 11:23
Șaizeci de femei din Constanţa au protestat, în faţa Spitalului Judeţean, la sfârșitul lunii ianuarie şi au cerut renovarea Secţiei de Pediatrie.
La jumătatea lunii ianuarie, un copil în vârstă de cinci luni a murit la Secţia de Pediatrie a Spitalului de Urgenţă Constanţa, după ce fusese internat pentru o banală răceală. Nici acum nu ştie ce s-a întâmplat.
Apoi, s-au reclamat condițiile din spital, referitoare la dezinsecție, păianjeni, rugină.
Am revenit după cinci zile la secția de Pediatrie a Spitalului Județean Constanța. Unele dintre problemele reclamate de mămici – mucegai, gândaci, mizerie -, care au fost aduse la cunoștința Ministerului Sănătății, persistă încă, dar se încearcă rezolvarea lor.
Am întâlnit și persoane nemulțumite, dar și mămici care spun că s-a schimbat ceva. O mamă al cărei copil este internat acum, acolo, spune că se teme să nu contacteze una sau mai multe boli din acest spital. O alta ne-a spus că și din cauza unor mame neglijente se ajunge în astfel de situații.
Câteva dintre saloane au fost renovate, iar în altele se zugrăvește, se dezinfectează.
Una dintre infirmiere susține că face curat ”lună” la secția de chirurgie copii. Vom urmări în continuare subiectul și vă vom ține la curent cu starea în care se va afla Secția de Pediatrie a Spitalului Județean.
carmensecuiu@radioconstanta.ro