DNA cere sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale în cazul Laszlo Borbely
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 februarie 2015, 16:01
Șeful DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut joi sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea urmăririi penale în cazul fostului ministru Laszlo Borbely.
Comunicat DNA:
În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de BORBELY LASZLO, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Ministerului Mediului şi Pădurilor, în legătură cu săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă.
Prezenta cerere este formulată în cauza în care, la data de 17 ianuarie 2014, au fost trimise în judecată trei persoane, în legătură cu infracţiuni de corupţie (vezi comunicat nr. 23/VIII/3 din 17 ianuarie 2014). Din cauza faptului că, la data de 11.09.2012, plenul Camerei Deputaților a respins cererea procurorilor DNA de încuviințare a urmăririi penale, față de BORBELY LASZLO s-a dispus soluția de netrimitere în judecată.
Ulterior, au apărut noi elemente ce au conturat suspiciunea săvârșirii unei alte infracțiuni de trafic de influență de către BORBELY LASZLO, în perioada exercitării funcției de ministru Mediului şi Pădurilor.
Prin urmare, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, la data de 5 ianuarie 2015, au dispus revocarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat redeschiderea urmăririi penale.
Prezenta cerere referitoare la efectuarea urmăririi penale față de BORBELY LASZLO are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. În cursul anului 2011, Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Ciocan Ioan – administrator al S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş, foloase necuvenite, constând în renovarea şi utilarea unui apartament, în valoare de 80.952 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. LESCACI COM SRL Negreşti Oaş la diferite licitaţii organizate de A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
2. În cursul anului 2011, Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la Molnar Anton Petru – administrator de fapt al S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, foloase necuvenite, constând în reamenajarea şi extinderea unui imobil aparținând acestuia, în valoare de 112.199 lei, pentru a-și exercita influenţa asupra unor funcţionari din cadrul A.N. „Apele Române” – instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, în vederea determinării acestora să favorizeze S.C. AZIMUT COM SRL Acăţari, la diferite licitaţii organizate de către A.N. „Apele Române” prin Administraţiile Bazinale din teritoriu.
3. În cursul anului 2011, inculpatul Borbely Laszlo, în calitate de ministru al Mediului şi Pădurilor, a primit de la o persoană, administratorul a două societăți comerciale, suma de 50.000 euro, pentru a sprijini firmele administrate de acesta să obţină lucrări în domeniul gospodăririi apelor și să încaseze contravaloarea lucrărilor executate.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, precum şi un număr de 7 volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P., prin urmare, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.