Judecătorii nu recomandă…Nutella
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 februarie 2015, 20:30
Un tribunal francez a interzis unor părinţi să îşi boteze fetiţa nou-născută Nutella, după numele celebrei creme de ciocolată cu alune.
Instanţa şi-a motivat decizia, precizând că fata va fi în viitor ţinta batjocurilor. Judecătorul care a instrumentat acest caz a decis ca micuţa să se numească, în schimb, Ella. “Este contrar intereselor copilului să poarte un nume, care nu poate să ducă decât la şicanări”, a decis el.
În mod obişnuit, părinţii din Franţa sunt liberi să aleagă numele copiilor lor, însă procurorii locali au puterea de a raporta unui tribunal specializat în cazuri de familie ceea ce consideră că sunt nume nepotrivite pentru copii.