Ascultă Radio România Constanța Live

Fiica lui Whitney Houston, găsită fără suflare în cadă

Fiica lui Whitney Houston, găsită fără suflare în cadă

Publicat de Adina Sîrbu, 31 ianuarie 2015, 23:19

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântăreţe Whitney Houston, a fost spitalizată de urgenţă, sâmbătă, după ce fost găsită în stare de inconştienţă în cada din sala de baie a reşedinţei sale din Roswell, un oraş din statul american Georgia. Informaţia a fost confirmată de Poliţia din Roswell, aflat în apropiere de Atlanta, informează cnn.

Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten au informat poliţia şi au încercat să o resusciteze.

Bobbi Kristina Brown „nu mai respira”, atunci când soţul ei şi un prieten au descoperit-o în jurul orei locale 10.25, a precizat Lisa Holland, purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale.

„Ei au sunat la 911, au început manevrele de resuscitare, iar poliţia a fost prima care a ajuns la faţa locului”, a adăugat Lisa Holland. „Poliţiştii au continuat manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanţei”, a completat aceasta.

Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgenţă la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, a precizat Lisa Holland.

Poliţia, care continuă să ancheteze acest caz, spune că respiraţia tinerei a fost stabilizată, precizează The Hollywood Reporter.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy.

Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, „în apă extrem de fierbinte”, care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o „moarte accidentală prin înecare”, iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat „o maladie cardiacă şi consumul de cocaină”.

 

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 11:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța

La data de 27 noiembrie a.c, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, în baza...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor. Acesta a transportat cadavrul unchiului său pe un câmp din județul Constanța
Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 10:47

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință

Peste 20 de proiecte de hotărâre, inclusiv cel referitor la alegerea vicepreședintelui Răzvan Filipescu, au fost retrase de pe ordinea de zi a...

Ședința C.J. Constanța se desfășoară în regim de videoconferință
Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 10:13

Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea

În Dobrogea, renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară în sala Remus Opreau a Palatului Administrativ...

Renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale se desfășoară la Prefectura Județului Constanța și la Tribunalul Tulcea
Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 09:49

Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate

Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută în urmă cu 30 de zile, se încheie la data de 30 noiembrie, la ora 7,00, vineri...

Parlamentare2024/ Ultima zi de campanie electorală; sâmbătă începe votarea în străinătate
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 08:50

CONSTANȚA: Se deschide Târgul de Crăciun

La Constanța, astăzi se deschide Târgul de Crăciun care va funcționa anul acesta în centrul vechi al orașului, în Piața Ovidiu, pentru că...

CONSTANȚA: Se deschide Târgul de Crăciun
Actualitate vineri, 29 noiembrie 2024, 08:12

Prezidenţiale2024/Curtea Constituţională dezbate solicitarea de anulare a primului tur al alegerilor, după ce a cerut renumărarea voturilor

Curtea Constituţională a României urmează să discute vineri, de la ora 14,00, solicitarea lui Cristian Terheş, candidat la alegerile...

Prezidenţiale2024/Curtea Constituţională dezbate solicitarea de anulare a primului tur al alegerilor, după ce a cerut renumărarea voturilor
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 15:40

AUDIO | CONSTANȚA: „Plantăm împreună Livada Ovidius”, un proiect pentru un viitor mai verde

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, în colaborare cu Asociația...

AUDIO | CONSTANȚA: „Plantăm împreună Livada Ovidius”, un proiect pentru un viitor mai verde
Actualitate joi, 28 noiembrie 2024, 14:27

TULCEA: A scăzut numărul infracțiunilor din mediul școlar, în primele zece luni din acest an

Numărul infracţiunilor în mediul şcolar înregistrat în primele zece luni ale acestui an în judeţul Tulcea a scăzut în comparaţie cu cel...

TULCEA: A scăzut numărul infracțiunilor din mediul școlar, în primele zece luni din acest an