TULCEA : Conflictul de muncă de la ALUM s-ar putea stinge
Publicat de magda.chirana, 30 ianuarie 2015, 10:38
Sindicaliştii de la Alum Tulcea ar putea renunţa la proteste.
Aceasta dacă administraţia combinatului tulcean va accepta cererea înaintată ieri, privind majorarea salariilor cu 4,5%, a declarat preşedintele Sindicatului Liber Alum, Gheorghe Dragu.
Sindicatul a anunţat în urmă cu o săptămână că a demarat procedura pentru declanşarea conflictului de muncă, din cauza impasului în care se aflau negocierile pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă pentru anul în curs.
În momentul respectiv, sindicaliştii cereau o creştere a salariilor cu minimum 15%, în timp ce conducerea combinatului era de acord cu o majorare de 2%.
În acest context, sindicaliştii au anunţat că pe 4 februarie va avea loc greva de avertisment, iar pe 6 februarie va fi declanşată greva generală.