După turneul de la Dubai, Simona Halep va cădea pe locul 4 WTA
Publicat de , 29 ianuarie 2015, 22:11
În clasamentul WTA dat publicităţii la începutul săptămânii viitoare, Simona Halep va fi tot pe locul 3, însă cehoaica Petra Kvitova se va apropia la numai 91 de puncte, după rezultatele obţinute de cele două la Australian Open: Halep a atins sferturile, iar Kvitova – turul 3.
Rocada dintre Halep şi Kvitova se va produce după turneul de la Dubai, care din acest an înlocuieşte turneul de la Doha (Qatar) şi creşte în grad în circuitul WTA. Anul trecut, Halep a câştigat turneul de la Doha, astfel încât, conform regulilor WTA, la începutul turneului de la Dubai i se vor scădea cele 900 de puncte cu care a fost recompensată atunci. De cealaltă parte, Kvitovei i se vor scădea doar 350 de puncte, ceea ce înseamnă că va urca pe locul 3.
Astfel, podiumul mondial la tenis feminin va fi format din Serena Williams, Maria Şarapova şi Petra Kvitova, Halep urmând a fi pe 4.