Tragerea la sorți pentru semifinalele Cupei României
Publicat de Claudiu Dobrescu, 21 ianuarie 2015, 08:15
Tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României-Timişoreana la fotbal va avea loc azi de la ora 12.00, la Casa Fotbalului, după cum informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Echipele calificate în această fază a competiţiei au fost împărţite în două urne.Din URNA A fac parte: Steaua Bucureşti, Petrolul Ploieşti și CFR Cluj; în URNA B se află doar Universitatea Cluj.
Echipa din urna B va fi împerecheată cu una din urna A, iar cele două echipe rămase vor fi grupate la rândul lor. Semifinalele Cupei României se vor disputa în sistem tur-retur.Prima echipa extrasă va fi gazda primei manşe. Turul semifinalelor va avea loc în perioada 3-5 martie, iar returul este programat de pe 31 martie până pe 2 aprilie.