CSU Neptun învinge la scor pe HC Zalău
Publicat de Catalin Donose, 21 ianuarie 2015, 19:32
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit în această seară, meciul contând pentru optimile de finală ale Cupei României la handbal feminin dintre CSU Neptun Constanța și HC Zalău.
Echipa oaspete nu și-a dorit un traseu prea lung în această competiție și antrenorul Gheorghe Tadici a venit doar cu 8 jucătoare, având o singură rezervă.
În aceste condiții, gazdele s-au impus fără să forțeze cu 30-19 (16-9) și s-au calificat în sferturile de finală.
Antrenorul echipei constănțene, Ion Crăciun a stat în tribune, fiind suspendat o etapă după meciul din campionat cu formația Cetate Deva.