Salariaţii de la DACIA ameninţă cu greva, iar conducerea, cu automatizarea
Publicat de Adina Sîrbu, 19 ianuarie 2015, 08:37
Directorul Comercial al Grupului Renault în România prezintă, astăzi, rezultatele comerciale pe anul 2014 ale Uzinei Dacia de la Mioveni.
Şi asta în timp ce conflictul de muncă din uzină s-a acutizat, iar negocierile n-au dus la nici un rezultat.
Producția de automobile nu a fost încă afectată, dar tensiunile au crescut şi ambele tabere par să se pregătească de grevă.
Liderii de sindicat spun că revendicările lor, o majorare salarială de 400 de lei pe lună și o primă anuală de rezultat de 2.300 de lei, au fost tot timpul negociabile.
Conducerea a oferit 90 de lei în plus la salariu, din ianuarie, ofertă respinsă de sindicalişti, care nu exclud declanşarea grevei.
Conducerea consideră protestul total nejustificat şi a dat de înţeles angajaţilor că, dacă vor intra în grevă, ar putea fi înlocuiţi cu roboţi, ceea ce înseamnă disponibilizări.
În următoarele zile vor avea loc noi negocieri, inclusiv unele mediate de Inspectoratul Muncii.