(STENOGRAME) Învăţăturile lui Hrebenciuc către A. Năstase: cum se fac afacerile „sensibile”
Publicat de Bogdan Comșa, 18 ianuarie 2015, 18:08
Viorel Hrebenciuc, aflat în arest preventiv în cazul retrocedărilor ilegale de păduri, le povestea unor inculpaţi din dosar, cum îl sfătuia pe Adrian Năstase să facă afacerile sensibile – se arată în nişte stenograme din dosar, obţinute de Mediafax.
Într-un document transmis recent instanţei supreme de DNA, anchetatorii redau pe larg o înregistrare ambientală a unei discuţii dintre Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc şi Paltin Sturdza.
În timpul discuţiilor despre situaţia dosarului de retrocedare al lui Paltin Sturdza, Viorel Hrebenciu le-a povestit, între altele, interlocutorilor săi cum şi-a început cariera politică şi ce l-a sfătuit pe Adrian Năstase la finalul lui 2002.
„Hrebenciuc: Eu sunt de 20 de ani în politică, de după ’90, aşa, s-au spus toate prostiile despre mine, dar până la urmă, dacă stăm să ne uităm nu s-a dovedit absolut nimic. Şi n-am fost chemat niciodată niciunde, dar n-am niciun fel de probleme, stau de vorbă cu oricine şi nu mi-e frică pentru că n-am…, hai să vă spun şi de ce n-am probleme, ca să mă înţelegi exact, e o discuţie cu Năstase, că e la modă astăzi, da. Eu lucrez cu Năstase din ’94, şi vă şi spun că-n ’92, eu l-am pus şeful Camerei Deputaţilor, că eu eram consilierul lui Iliescu… lui Iliescu ’92, şi eu ştiu exact în 15 august ’92, când l-am lămurit pe Năstase la Iliescu la Predeal să vină pe liste la noi, că nu vroia să vină aici, mergea în partea cealaltă.
Adam: Aşa e, aşa e.
Hrebenciuc: Acuma-i talmeş balmeş, nu se compară, nu, aşa… Şi prieten foarte bun cu el, nu vă spun că aveam şi anumite deal-uri, foarte.. eu tot timpul le făceam, când eram în opoziţie, şi aveam o singură pretenţie, când vin la putere, deal-ul, care-l duc din opoziţie să continue, în rest nu mă interesează nimic şi nimeni, aşa. Normal cu Adrian, fiind prieten i-am spus. În 2002 îmi taie deal-ul şi dă credit altui coleg de-al meu din guvern. El a crezut că sunt foarte supărat, şi am avut o discuţie cu el în octombrie 2002, şi am zis, mă Adrian(…)tu ai început să faci presiuni foarte mari, nu ştiu câţi bani vrei să faci tu, tu ştii, eu nu ştiu, dar eu, dacă aş fi în locul tău, uite cum aş face: mi-aş lua un partener doi, oameni de afaceri mari şi foarte serioşi, cu care aş face nişte deal-uri, iar cu restu’ sunt cel mai curat om din lume, pentru că sunt prim ministrul acestei ţări„.