(VIDEO) Pompierii australieni continuă lupta cu cele mai grave incendii de vegetaţie din ultimele trei decenii
Publicat de , 5 ianuarie 2015, 08:49
Pompierii luptau, luni, pentru a controla un incendiu de pădure foarte puternic în South Australia, înaintea revenirii condiţiilor meteorologice nefavorabile, au declarat autorităţile.
Mai multe case au fost distruse într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă în Sampson Flat, în Munţii Lofty Ranges de la est de Adelaide.
Aproximativ 13.000 de hectare de vegetaţie au fost distruse, iar locuinţele sunt în continuare ameninţate, au declarat serviciile de salvare din stat.
Temperaturile au scăzut începând de duminică, în timp ce vântul, factorul agravant al acestor incendii, s-a domolit, situaţie care ar urma să dureze până marţi, când temperaturile urmează să crească din nou până la 38 de grade Celsius.
Zona afectată este o regiune viticolă şi agricolă, care numără aproximativ 40.000 de locuitori şi este presărată cu sate pitoreşti.
Autorităţile apreciază că este vorba despre cele mai rele condiţii de la „miercurea cenuşie” din 1983. Peste 70 de persoane au murit atunci în statele South Australia şi Victoria şi mii de locuinţe au fost distruse.
În februarie 2009, 173 de persoane au murit în statul Victoria şi peste 2.000 de locuinţe au fost distruse. Incendiile de vegetaţie sunt curente în Australia în timpul verii.