Peste 10.000 de enoriaşi aşteptaţi la slujba de la Constanţa. Jandarmii vor asigura ordinea publică de Bobotează
Publicat de , 5 ianuarie 2015, 09:34
Peste 250 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis“ vor asigura, marţi, de la ora 10.00, la Constanţa măsuri de ordine publică, la ceremonia religioasă ocazionată de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza).
La asigurarea ordinii publice vor participa şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa.
Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, la manifestarea religioasă sunt aşteptaţi peste 10.000 de credincioşi. Un pluton de 18 subofiţeri, sub comanda unui ofiţer, va face parte din garda de onoare care însoţeşte procesiunea.
Jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică pe durata procesiunii organizate de Arhiepiscopia Tomisului, de la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfinţire a apelor. Totodată, forţele de ordine vor însoţi carele cu butoaie cu apă sfinţită, pe traseele din oraş.
Deasemenea, jandarmii vor fi prezenţi şi la ceremoniile organizate la Medgidia, Cernavodă şi Hârşova.
Foto: arhivă