„Căpitanul” navei Blue Sky M sub pavilion moldovean îşi povesteşte aventura
Publicat de Bogdan Comșa, 4 ianuarie 2015, 21:47
„Căpitanul” traficanţilor, care a condus săptămâna trecută circa 800 de imigranţi clandestini sirieni către coastele italiene la bordul unei nave cargo Blue Sky M, şi-a povestit periplul în paginile ediţiei de duminică a cotidianul La Repubblica.
„Mi-au promis 15.000 de dolari şi posibilitatea de a-mi aduce toată familia”, explică Sarkas Rani, un sirian în vârstă de 36 de ani, într-o poveste reconstituită după interogatoriul lui de către poliţie, care l-a arestat la 31 decembrie la Gallipoli (sud-est).
„Am ajuns în Turcia cu avionul din Liban, unde eram refugiat. Acolo, am fost contactat de o cunoştinţă care ştia că sunt căpitan de navă”, a adăugat el. Cei doi bărbaţi s-au întâlnit apoi la Istanbul, au încheiat afacerea, iar Sarkas Rani s-a îmbarcat împreună cu alţi trei bărbaţi pe Blue Sky M, sub pavilion moldovenesc, cu destinaţia Mersin, port turc situat în apropiere de coasta siriană. Nava de transport a rămas două zile ancorată în larg, în aşteptarea „încărcăturii”.
Potrivit La Repubblica, traficaţii au postat chiar un anunţ pe Facebook în care propuneau îmbarcarea în schimbul sumei de 5.500 de dolari de persoană sau 4.500 de dolari pentru grupuri de minim 25 de persoane.
În cea de-a treia zi, un vapor a adus un prim grup de 30 de persoane pe Blue Sky M. Timp de patru zile, sosirile s-au succedat, iar la 25 decembrie la bordul navei erau aproximativ 800 de persoane – bărbaţi, femei şi copii.
Autorităţile turce nu au făcut nici cea mai mică verificare, asigură „căpitanul” Blue Sky M.
„Am trasat personal ruta pentru Italia”, povesteşte Sarkas Rani. Din cauza vremii nefavorabile, el s-a apropiat de coastele Greciei şi a luat contact cu autorităţile pentru a cere autorizaţia de a se ascunde într-un golf în aşteptarea unei ameliorări. Autorităţile maritime greceşti i-au acordat permisiunea şi nu au recurs nici ele la o verficiare, potrivit traficantului.
Vaporul a plecat apoi, îndreptându-se către coasta de sud a Italiei, iar Sarkas Rani a abandonat puntea navei pentru a se refugia în cală după ce a blocat timona şi motorul. Nava se îndrepta cu aproximativ şase noduri (11 kilometri pe oră) către coastă şi, fără intervenţia marinei italiene, s-ar fi zdrobit.
Paza de coastă a reperat nava care nu răspundea, a urcat la bord, şi la cel puţin cinci mile (nouă kilometri) de coastă a reuşit să preia controlul acesteia.
Blue Sky M a intrat miercuri, în jurul orei 03.30 în portul Gallipoli cu 768 de sirieni la bord.
Două zile mai târziu, un alt cargobot, abandonat de echipaj, a fost interceptat de marina italiană având la bord 360 de imigranţi sirieni.
Sursa: Mediafax