Doi MORŢI şi 16 DISPĂRUŢI. O nouă TRAGEDIE maritimă
Publicat de , 3 ianuarie 2015, 12:17
Două persoane au murit și alte 16 sunt date dispărute după ce o navă-cargo cu peste 46.000 de tone de bauxită la bord s-a scufundat în largul coastelor Vietnamului, a informat sâmbătă mass-media locală, relatează agenția Sputnik.
Nava Bulk Jupiter, sub pavilion Bahamas, care plecase din Malaezia, se afla în drum către China când s-a scufundat, vineri, în largul coastelor Vietnamului.
Potrivit site-ului vietnamez TuoiTreNews, echipele de ajutor au reușit să salveze o persoană și au găsit cadavrele a două persoane, între care și cel al căpitanului, în timp ce 16 membri ai echipajului, toți filipinezi, sunt în continuare dați dispăruți.
Proprietarului navei, compania de transport maritim Gearbulk, a afirmat într-un comunicat că nava a plecat din orașul malaezian Kuantan la 30 decembrie și transporta circa 46.400 de tone de bauxită.