Primul preşedinte ales democratic din istoria unei ţări africane
Publicat de Bogdan Comșa, 31 decembrie 2014, 15:07
Beji Caid Essebsi, în vârstă de 88 de ani, a depus jurământul astăzi dimineață în fața parlamentului tunisian, devenind primul președinte ales în mod democratic din istoria Tunisiei, relatează AFP.
‘Jur în fața lui Dumnezeu cel Atotputernic să păstrez independența Tunisiei și integritatea sa teritorială, să îi respect constituția și legislația, să îi veghez interesele și să îi fiu loial’, a declarat el. ‘Ca șef al statului, mă angajez să fiu președintele tuturor tunisienilor (…) în calitate de garant al unității naționale’, a mai spus responsabilul.
‘Nu poate exista un viitor pentru Tunisia fără consens între partidele politice și componenții societății civile’, a subliniat Caid Essebsi. ‘Nu poate exista un viitor pentru Tunisia fără reconcilierea națională’, a adăugat el, în condițiile în care mai mulți detractori de-ai săi și actori ai revoluției din 2011 și-au exprimat îngrijorarea față de prezența unor cadre din partidul fostului președinte Zine El Abidine Ben Ali printre apropiații săi.
Fostul premier tunisian a câștigat în urmă cu două săptămâni alegerile prezidențiale din țara sa cu 55% din voturi, devansându-l pe președintele în exercițiu Moncef Marzouki în cel de-al doilea tur de scrutin. Cei doi oficiali urmează să se întâlnească în această zi la palatul prezidențial de la Cartagina pentru a participa la ceremonia de transferare a puterii.
‘Este un moment istoric excepțional, întoarcem pagina perioadei intermediare’, a apreciat președintele legislativului Mohamed Ennaceur. Tunisia a traversat patru ani de tranziție dificilă după revoluția din ianuarie 2011 în urma căreia Ben Ali a fost alungat de la putere. Totuși, țara nu a descins niciodată în haos, război sau represiune, fiind o excepție printre țările cuprinse de Primăvara Arabă.