(AUDIO) Vorba aceea – Acordul subiectului cu predicatul
Publicat de Larisa Calistru, 29 decembrie 2014, 08:29
Unii vorbitori, folosind substantive colective cu rol de subiect în propozitie, fac acordul cu predicatul nu la numarul singular, cum e firesc, ci la plural.
Un component al unei formații muzicale de succes mărturisea: ”Însemnăm ceva pentru publicul care vor să ne vadă ”.
“Publicul” e un substantiv, ce-i drept colectiv, la numărul singular, el fiind defectiv de plural. “Publicul”, chiar dacă e alcătuit din numeroși spectatori, reprezintă o entitate, o unitate și acordul cu verbul “a vrea” se face la singular, nu la plural. Așadar, nu “Publicul vor să ne vadă”, ci “Publicul vrea să ne vadă”.
Există vorbitori care, atunci când fac precizări calendaristice, se exprimă cam asa: “Am efectuat manevre de la una a șasea până la 16 a șaptea anul curent” și “De la 15 a noua până la 22 a zecea sunt în concediu”. Nu este corect să înlocuiești numele unei luni a anului cu ordinea numerică a acesteia din calendar. Formele corecte ale enunțurilor sunt: “Am efectuat manevre de la întâi iunie până la 16 iulie anul curent” și “De la 15 septembrie până la 22 octombrie sunt în concediu”.
Și nu uitați vorba aceea… m-ai cucerit când am observat că vorbeşti şi scrii corect gramatical!