Lider al grupării Stat Islamic, ucis la Mosul
Publicat de , 27 decembrie 2014, 10:09
Un lider al grupării Stat Islamic, numit recent în poziţia de guvernator al oraşului Mosul, a fost ucis, joi, în urma atacurilor aeriene ale coaliţiei formate împotriva grupării teroriste, a anunţat poliţia din Irak, citată de CNN.
Hassan Saeed Al-Jabouri, cunoscut sub numele de Abu Taluut, a fost ucis la aproximativ 20 de kilometri de Mosul, al doilea cel mai important oraş irakian, cucerit de jihadişti în iunie, la începutul ofensivei care a condus la cucerirea de către organizaţia extremistă sunnită a unor sectoare importante din Irak, informează CNN.
Jabouri este al doilea guvernator al oraşului Mosul, ucis în urma unor atacuri aeriene, după Radwan Taleb Al-Hamdouni, care a fost omorât tot în luna decembrie. Hassan Saeed Al-Jabouri fusese numit în funcţie în urmă cu 25 de zile.