Lipsa banilor ne scurtează vacanţa de Revelion
Publicat de Bogdan Comșa, 26 decembrie 2014, 18:36
Durata sejurului de Revelion a scăzut de la 6-7 zile la 4-5 zile din cauza puterii de cumpărare tot mai scăzute a românilor, iar hotelierii au segmentat vacanţa de sărbători în trei tipuri pachete, încercând să atragă cât mai mulţi turişti, potrivit Federaţiei patronatelor din Turismul Românesc, anunţă Mediafax.
„Românii alocau pentru sejurul de Revelion în jur de 6-7 zile, însă acum, din cauza lipsei de bani din ce în ce mai pregnante, îşi mai permit să stea la munte în perioada dintre ani doar 4-5 zile”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Răducan, vicepreşedintele FPTR.
El a spus că hotelierii încercă să nu piardă turiştii din acest motiv şi au segmentat vacanţa de iarnă în trei tipuri de pachete, astfel încât să şi le poată permite şi cei cu venituri mai mici.
„Un tip de ofertă include minivacanţa de Crăciun, de 3 zile, cu mic dejun, cazare şi masă de Crăciun, care a costat în medie 300-500 de lei de persoană, un altul presupune o minivacanţă de weekend de două nopţi, cu mic dejun inclus, la preţuri de 150-300 de lei de persoană, şi cel de-al treilea tip de pachet se referă la minivacanţa de Revelion, redusă în acest an la 4-5 zile, cu preţuri care variază între 800 de lei şi 3.000 de lei de persoană, în funcţie de complexitatea pachetului, categoria şi mai ales renumele hotelului”, a explicat Răducan.
Potrivit oficialului FPTR, din ce în ce mai mulţi români renunţă la vacanţa de Revelion şi strâng banii pentru un sejur în vară la mare, fie în ţară, fie în străinătate.
„Mulţi dintre cei care făceau două vacanţe importante pe an nu îşi mai permit să meargă şi de Revelion. Un pachet de Revelion la munte costă cât o săptămână la mare vara”, a adăugat Răducan.