Două cutremure în prima noapte de Crăciun
Publicat de Cristina Ghelasie, 26 decembrie 2014, 08:24
Primul seism, cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter, s-a produs aseară la ora 22,33 în zona seismică Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Fizica Pământului.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 129 de kilometri, iar cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Covasna, Focşani, Râmnicu Sărat şi Târgu Secuiesc.
Cel de-al doilea cutremur a fost înregistrat la ora 00.41 şi a avut magnitudinea de 3,5 grade.
În decembrie, în România s-au produs 16 cutremure în zona seismică Vrancea.